vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Cartier nou la Cluj Napoca, proiectat cu tot cu gară pentru viitorul tren metropolitan

Planul Urbanistic Zonal pentru un cartier nou la Cluj-Napoca a fost pus în consultare publică și include și o gară pentru viitorul tren metropolitan.

cartier nou la Cluj-Napoca gratuități la transportul public contractul pentru metroul Cluj metroul din Cluj Electric Castle și trenul metropolitan

Planul Urbanistic Zonal pentru viitorul cartier Sopor a fost pus în consultare publică pe site-ul municipiului Cluj-Napoca. Cartierul ar urma să aibă o suprafață de aproximativ 250 de hectare.

Concursul de soluții pentru PUZ Sopor a fost câștigat de Biroul de Arhitectură Asiza, echipă din care face parte și Vlad Rusu, arhitectul care a câștigat și concursurile de soluții pentru amenajarea Parcului Feroviarilor și a Turnului Pompierilor, iar Asiza a imaginat și felul în care ar putea să arate arterele din zona centrală (Regele Ferdinand, Emile Zola, Sextil Pușcariu și Tipografiei).

În ceea ce priveşte Soporul, arhitecţii imaginează un cartier pentru toate vârstele, împărţit în șase zone, unde pietonii au prioritate, dar care să beneficieze de toate facilităţile omului modern. Din pricina mutitudinii de proprietari privaţi de terenuri din zonă, cartierul ar urma să fie realizat etapizat: “Legat de regimul de proprietate, principala condiționare a acestui cartier o reprezintă fragmentarea funciară foarte mare și numărul ridicat de proprietari implicați în procesul de consultare publică. Acest impediment va impune etapizarea întregului proces de dezvoltare urbană, pentru a permite formarea unor asocieri funciare între diferiți proprietari co-interesați și care mai târziu să formeze comunități locale”, se arată în propunerea de PUZ.

Cartier nou la Cluj-Napoca. Autobuze și trenuri

Sistemul de transport în comun va fi compus din două elemente majore: sistemul public de autobuze al Municipiului Cluj-Napoca și viitorul tren metropolitan ce va folosi calea ferată existentă (stații de autobuz și stația/gara trenului metropolitan), menționează Ziua de Cluj.

În cartierul Sopor ar urma să locuiască între 50.000 şi 70.000 de oameni. “Vreau ca Soporul să fie un model de referinţă pentru România, un cartier ca la carte. Avem exemplu negativ, Bună Ziua, construit de privaţi care nu au lăsat loc pentru aceste facilităţi. Vedeţi că ne străduim de trei ani să lărgim strada”, declara Emil Boc, la începutului anului, la Realitatea FM Cluj.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole