vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

VIDEO O cale ferată între Franța și Spania va fi repusă în funcțiune. Gara fantomă, transformată în hotel de lux

După decenii de abandon, o cale ferată între Franța și Spania va renaște din propria-i cenunșă. Regiunea Nouvelle-Aquitaine a anunțat că lucrările ar putea începe peste doi sau trei ani. Acum, această linie se oprește în cea mai mare gară fantomă din lume, gara internațională Canfranc din Spania.

cale ferată între Franța și Spania

Gara este o bijuterie arhitecturală, cu un total de 365 de ferestre, desfășurate pe o suprafață totală de 8.000 mp.

Este una dintre cele mai mari gări din Europa, dar care a devenit pe parcursul anilor cea mai vastă stație feroviară fantomă din lume, pierdută în mijlocul Pirineilor spanioli, relatează France 3. În prezent, gara atrage curioși care vin să exploreze strania clădire.

În fiecare vară, Marisa Bona, ghid la Oficiul de turism din Canfranc, se apucă să explice, în spaniolă și în franceză, originea acestei gări inaugurate în 1928. ”Regele Alfons XIII voia să arate Europei și mai ales Franței că Spania s-a modernizat”, le explică ea vizitatorilor.

Dacă imobilul este în ruină, vestibulul a avut dreptul la un lifting. Mii de călători l-au tranzitat, de la un tren la altul, între 1928 și anii 1960. Holul gării a fost conceput ca un punct de trecere a frontierei între cele două țări. În spatele marelui ghișeu, funcționarul lucra pe teritoriul Franței.

Ar putea circula din nou trenuri pe această cale ferată între Franța și Spania

Istoria acestei gări este marcată de relațiile dintre Franța și Spania: mai întâi tendința de apropiere, care a dus la construcția liniei Zaragoza – Pau. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Canfranc a devenit o răspântie strategică. În zilele noastre, provincia Aragon păstrează speranța de e revedea într-o bună zi trenuri plecând spre Aquitaine.

În acest sens, oficialitățile locale s-au apucat să construiască o gară mai modestă, vechiul imobil putând să se transforme în hotel de lux.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole