vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

BVC rectificat al CFR SA pe 2020. Mai puțini bani de investiții, cresc de șase ori plățile restante

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică BVC rectificat pe 2020 al CFR SA, care reflectă o imagine foarte clară a felului cum statul nu a sprijinit gestionarul infrastructurii feroviare în acoperirea pierderilor cauzate de pandemia de coronavirus. Sumele alocate de la bugetul de stat au scăzut, iar asta s-a reflectat în diminuarea valorii investițiilor ce fusese preconizată inițial. Mai mult, valoarea plăților restante va fi de șase ori mai mare.

Adrian Bărbulescu

BVC rectificat pe 2020 al CFR noul PO Aeroport
Lucrări la intrarea în stația Balotești

Un prim efect direct al pandemiei a constat în reducerea veniturilor rezultate din accesul pe infrastructura feroviară (venituri din TUI și servicii adiacente TUI) față de sumele aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020, din cauza reducerii activității operatorilor de transport feroviar de marfă și de călători.

În nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, postată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, se menționează și un efect indirect al pandemiei. Este vorba de reducerea veniturilor din vânzarea activelor și alte operațiuni de capital, din cauza faptului că nu s-a mai valorificat prin licitație la Bursa Română de Mărfuri întreaga cantitate de deșeuri feroase estimată.

CFR SA a propus în BVC rectificat reducerea veniturilor totale cu 8,52%.

Reducere semnificativă a veniturilor proprii ale companiei

Așa cum am amintit, o primă cauză este reducerea veniturilor proprii cu 16,62 % ca urmare a reducerii activității din întreg sistemul feroviar. La această diminuare a veniturilor a contribuit și aprobarea de către Tribunalul București a ofertei de concordat preventiv a CFR Marfă, care și-a ”înghețat” astfel plata datoriilor istorice către administratorul infrastructurii. O altă cauză o reprezintă reducerea veniturilor din subvenții pentru investiții cu 16,15%, chiar dacă s-a înregistrat o creștere a veniturilor din transferuri bugetare cu 12,10%.

Statul s-a ”spălat pe mâini” de efectele pandemiei

În paralel, s-a trecut și la reducerea cheltuielilor totale cu 7,76%, în corelație cu necesitățile de desfășurare a activității curente astfel încât, în condițiile stării tehnice actuale a infrastructurii feroviare, siguranța circulației pe infrastructura feroviară să nu fie periclitată.

Această reducere a cheltuielilor a fost necesară deoarece CFR SA ”nu a beneficiat de compensarea diminuării veniturilor provenite din reducerea transportului feroviar de călători și marfă pe calea ferată, ca urmare a evoluției epidemiei cu noul coronavirus SARS-COV2”, se arată în documentul citat. Astfel, gestionarul infrastructurii a asigurat din veniturile proprii toate cheltuielile aferente combaterii îmbolnăvirii salariaților proprii și publicului călător cu noul coronavirus.

Cum și veniturile, și cheltuielile s-au redus, pierderile pe anul în curs rămân la valoarea prognozată, de 392.662,51 mii lei, echivalentul a peste 80 milioane de euro.

BVC rectificat al CFR SA pe 2020; plățile restante ajung la 300 milioane de lei

Un efect nedorit al tuturor factorilor prezentați mai sus este că valoarea plăților restante va crește de la 53,838 milioane de lei la 300 milioane de lei, adică de șase ori.

”Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. – S.A. a acumulat datorii, la 31.08.2020, în valoare de 257.316,36 mii lei către furnizorii de materiale/produse/echipamente și servicii pentru infrastructura feroviară, care sunt filialele proprii: Electrificare CFR SA, Informatică Feroviară SA și Telecomunicații CFR SA”, se arată în proiectul de act normativ.

Bani mai puțini pentru investiții în BVC rectificat al CFR SA pe 2020

Dacă plățile restante cresc, în schimb scad serios sumele pentru investiții. Prin proiect, CFR SA oficializează diminuarea, prin Hotărâre de Guvern, a surselor de finanțare a investițiilor cu suma de 2.654.791 mii lei (29,23%), până la 6.426.563,03 mii lei.

Cea mai mare tăiere a banilor pentru investiții provine din sursele alocate de la bugetul de stat. Acestea s-au modificat de la valoarea de 8.948.660,00 mii lei la 6.293.869 mii lei, ceea ce reprezintă o diminuare cu 2.654.791 mii lei, cu 29,67%.

Cum veniturile sunt mai mici, scad și cheltuielile. ”Au fost diminuate cheltuielile la investițiile în curs, cu suma de 2.679.822 mii lei (cu 29,86%) și au fost majorate cheltuielile la investițiile efectuate la imobilizările corporale existente, cu suma de 20.493 mii lei (cu 38,30%) și la sumele ce reprezintă rambursări de rate aferente creditelor pentru investiții, cu suma de 4.538 mii lei (cu 8,34%)”, se mai precizează în document.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole