vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Bugetul SAAF pe 2021. De la o gaură de 374.000 de lei în 2020 la profit de 10.000 de lei

La 23 de ani de la divizarea SNCFR, bugetul SAAF pe 2021, al cărui proiect a fost pus în dezbatere publică, prevede un profit de numai 10.000 de lei. Anul trecut, societatea din subordinea Ministerului Transporturilor țintea un profit de 800 de lei, numai că 2020 s-a încheiat cu o gaură de 374.000 de lei.

Adrian Bărbulescu

bugetul SAAF pe 2021

Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF SA a fost înfiinţată prin HG 585/1998, ca urmare a reorganizării Societății Naționale a Căilor Ferate Române (SNCFR) și are ca obiect de activitate administrarea excedentului de active. La nivel teoretic, veniturile SAAF sunt asigurate din închirieri de terenuri și clădiri, din valorificări de clădiri, piatră spartă şi traverse din beton de pe linii dezafectate, din închiriere de linii de cale ferată îngustă.

2020, de la profit estimat la pierdere consemnată

Toate bune și frumoase până aici, numai că în practică lucrurile stau cu totul altfel. Pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost postat, în dezbatere publică, proiectul de Ordin comun pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Societății de Administrare Active Feroviare “S.A.A.F” S.A.

Ei bine, din Nota de fundamentare a proiectului aflăm că anul trecut lucrurile nu au stat tocmai bine, de vreme ce societatea a contabilizat o pierdere de 374,79 mii lei  și plăți restante în valoare de 39.991 mii lei. Asta cu toate că, așa cum a scris Club Feroviar la vremea respectivă, la întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2020 se estima un rezultat pozitiv. Ce-i drept, profitul estimat  era ridicol, de numai 800 de lei, dar măcar nu era pierdere.

Bugetul SAAF pe 2021, construit pe profit

Și anul acesta bugetul a fost construit pe profit. ”Societatea de Administrare Active Feroviare <S.A.A.F>- S.A. a programat pentru anul 2021 un rezultat brut pozitiv în valoare de 10,33 mii lei și plăți restante în valoare de 39.991 mii lei”, se arată în documentul citat.

Veniturile totale pe baza căruia a fost construit bugetul SAAF pe anul în curs se ridică la 1.583 mii lei, iar cheltuielile la 1.572,97 mii lei. Din suma totală, cheltuielile cu personalul vor fi de 919,22 mii lei.

SAAF rămâne și în acest an cu 16 salariați

Numărul de personal prognozat la finele anului 2021 (16 salariați) se menţine la acelaşi nivel cu cel programat și aprobat pentru anul 2020. Câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, în anul 2021 va ramâne la același nivel cu cel realizat la 31 decembrie 2020, în valoare de  5.217,98 lei.

Productivitatea muncii a fost estimată în creştere cu 90,52% față de cea realizată la data de 31 decembrie 2020 – de la 59,36 mii lei/persoană la 113,09 mii lei/ persoană.

Creanțele sunt în scădere, plățile restante rămân la același nivel

Creanţele restante pentru anul în curs au fost  estimate în scădere cu 22,09% față de cele realizate la  finele lui 2020 – de la 23.747,33 mii lei  la 18.500,65 mii lei. Plăţile restante programate în anul 2021 ramân la același nivel cu cele realizate la data 31 decembrie 2020. Recuperarea creanțelor și diminuarea plăților restante depind de termenele și procesele aflate pe rol, menționează autorii proiectului.

Tot ei precizează faptul că indicele de creştere al  cheltuielilor de 30,45 % ȋn anul 2021 este mai mic decȃt indicele de creştere al veniturilor, de 90,52%, deci societatea se încadrează în prevederile legislative ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2013.

Proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al SAAF a fost avizat de către reprezentanții  Consiliului de Administrație la data de 12 aprilie 2021 și de reprezentanții  Adunării Generale a Acționarilor  la data de 20 aprilie 2021.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole