miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

Bremen comanda alte tramvaie Avenio

Operatorul de tramvaie din Bremen, BSAG, a comandat zece tramvaie Avenio suplimentare produse de Siemens care vor fi livrate incepand cu 2021. Comanda face parte dintr-o optiune a contractului semnat in iulie 2017, cand BSAG a comandat 67 de tramvaie Avenio. Odata cu noua comanda, parcul de tramvaie Siemens al orasului va avea in total 77 de vehicule.
„Bremen a plasat cea mai mare comanda de pana acum pentru tramvaiele noastre de ultima generatie, iar aceasta comanda suplimentara din partea BSAG confirma increderea in produsul nostru orientat catre viitor”, a declarat Sabrina Soussan, CEO a Diviziei de Mobilitate a Siemens.
Primele tramvaie cu patru sectiuni comandate anul trecut vor intra in serviciu in Bremen incepand cu primavara lui 2019. Tramvaiul de aprox. 37 de metri poate transporta pana la 259 de calatori cu o viteza maxima de 70 km/h.
Tramvaiul este dotat cu un sistem de iluminare cu LED, zone multifunctionale la intrari, aer conditionat, internet wireless la bordul vehiculelor si sisteme de informare a calatorilor.
Avenio este reciclabil in proportie de 90% si foloseste o mare parte din energia obtinuta prin franare pentru incalzire sau o transmite inapoi in reteaua de alimentare cu energie electrica. In plus, toate rotile sunt dotate cu amortizoare de zgomot pentru a asigura operarea lina, fara zgomot.
„Prin aceasta comanda suplimentara, compania BSAG va putea sa inlocuiasca intregul parc de 77 de vehicule vechi si defecte cu tot atatea tramvaie Avenio noi si moderne”, a declarat purtatorul de cuvant al companiei, Hajo Müller.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole