vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

STB și Metrorex au reluat discuțiile pe biletul unic în București și o aplicație comună

STB și Metrorex au reluat discuțiile privind biletul unic în București și se lucrează la o aplicație comună, a anunțat miercuri directorul general al STB, Andrei Creci.

biletul unic în București

”Avem discuții cu cei de la Metrorex privind biletul unic în București. În paralel, se lucrează la o aplicație comună pentru ca oamenii să știe timpii de așteptare și să obțină orice ale informații atât de la metrou cât și de la transportul de suprafață”, a declarat Andrei Creci în luarea sa de cuvânt la simpozionul-dezbatere Aniversări din anul 2019 în domeniul transporturilor, organizat de CENAFER, Club Feroviar, STB-Conect și ASTPL.

El a adăugat că speră ca societatea pe care o conduce să poată asigura condiții occidentale de transport în comun, astfel încât oamenii să fie tentați să-și lase mașinile acasă.

Biletul unic în București și tramvaie noi

La rândul lui, Vasile Pietrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor București, a spsu că speră ca în doi-trei ani să avem tramvaie noi în București.

”Tramvaiele vor avea un impact mult mai mare în rândul bucureștenilor. Autobuzele n-au ieșit foarte mult în evidență, eram deja obișnuiți cu autobuze moderne, cu DAF, cu Mercedes”, a spus Pietrariu în cadrul aceluiași simpozion. Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 100 de tramvaie noi în București, la care au fost depuse două oferte: asocierea Astra Vagoane Călători Arad – RRC Qingdao Sifang CO. LTD și turcii de la Durmazlar Makine San Ve Tic AS.

Necesitatea integrării transportului feroviar în cel urban

Integrarea dintre Metrorex și STB a fost susținută și de Octavian Udriște, președinte de onoare la Club Feroviar.

biletul unic în București

El a atras însă atenția asupra faptului că în această asociere ar trebui integrat și transportul feroviar. ”Bucureștiul este singurul oraș din Europa care nu are alternativă la navetismul individual cu autoturismele personale. La orele de vârf toate intrările și ieșirile din București sunt supraaglomerate de mașini. Trebuie soluții de transport feroviar combinate cu park&ride. Foarte bine că și-au făcut oamenii vile în afara Bucureștiului, dar pot lăsa mașinile în parcări amenajate și să vină în București cu trenul”, a spus el.

Potrivit lui Octavian Udriște, Bucureștiul trebuie tratat nu ca un oraș în sine, ci drept o mare aglomerare urbană, împreună cu localitățile limitrofe, nu doar cele din Ilfov. ”E doar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară București – Ilfov. Cei din Bolintin ce au? Sunt supuși austrieci că sunt în Giurgiu și nu în Ilfov?”, s-a întrebat el retoric și a menționat faptul că inclusiv locuitorii orașului bulgar Ruse vin la București la aeroport, pentru că este mult mai aproape decât cel din Sofia și au oferte de zbor mai bune.

Linia ferată București – Giurgiu, nefuncțională de 14 ani

În acest context, Octavian Udriște și-a exprimat indignarea că linia ferată București – Giurgiu este nefuncțională și acum, la 14 ani de la prăbușirea podului de la Giurgiu.

”Prima linie de cale ferată din Principatele Unite este închisă, iar Gara Filaret a fost vândută, în vidul acela legislativ de care au profitat toți șmecherii. Prima gară a Principatelor Unite, prima gară a Bucureștiului a fost vândută. În 1995, când eram director general la Metrorex, am inițiat o hotărâre de Guvern prin care Gara Filaret să revină CFR. Hotărârea a apărut, dar nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus Udriște.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole