vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Barometrul privind starea economiei. Oamenii de afaceri vor investiții în infrastructură

Oamenii de afaceri se tem de criza forței de muncă și vor investiții în infrastructură, relevă Barometrul privind starea economiei, realizat de compania de consultanţă Frames. Același studiu precizează că sectorul transporturilor va genera anul viitor un grad de interes ridicat din partea investitorilor.

Adrian Bărbulescu

Barometrul privind starea economiei licitație la CFR șantiere feroviare restricții de viteză la CFR consolidarea terasamentului la Valea Vișeului licitație la Regionala Craiova BVC CFR SA pe 2019 lucrări la infrastructura feroviară

Criza forţei de muncă, accentuarea inflaţiei, perspectivele deprecierii monedei naţionale şi extinderea blocajului financiar vor reprezenta, anul viitor, cele mai importante provocări pentru mediul de afaceri. Acestea sunt concluziile celei de-a IX-a ediţii a “Barometrului privind starea economiei’.

La precedentul barometru de opinie, din iulie, inflaţia şi deprecierea leului se aflau în prim-planul temerilor investitorilor. Acum, criza forţei de muncă tinde să revină în prim-plan. Astfel, anul viitor este văzut de majoritatea investitorilor drept un an în care măsurile reale de reformă vor fi, din păcate, îngheţate, cu consecinţe directe în înrăutăţirea cadrului macroeconomic.

Întrebaţi care ar putea fi principalele provocări cu care se va confrunta mediul de afaceri în anul viitor, peste 60% dintre firmele intervievate au indicat problema forţei de muncă, 53% dintre respondenţi au menţionat accentuarea blocajului financiar, 49% – creşterea inflaţiei, iar 36% s-au arătat îngrijoraţi de o potenţială evoluţie negativă a cursului de schimb.

“Criza forţei de muncă s-a accentuat în 2019, iar importul de muncitori străini nu a reuşit să compenseze nici 10% din necesar. (…) În 2020, planurile de dezvoltare ale multor companii se află în stand-by din cauza acestor probleme de personal pentru care, din păcate, statul întârzie să vină cu soluţii, cea mai solicitată de investitorii fiind o necesară scădere a impozitelor pe salarii. În plus, este nevoie de un plan de măsuri pentru reîntoarcerea românilor, mai ales a celor tineri, în ţară, vezi modelul polonez”, se arată în Barometrul privind starea economiei.

Criză acută de personal în domeniul feroviar

Domeniul feroviar este unul dintre cele mai afectate de criza forței de muncă. Este vorba de o acută criză de personal calificat, în special pentru funcțiile care au legătură directă cu siguranța circulației. Nu se mai găsesc mecanici de locomotivă, revizori de vagoane precum și personal pentru alte funcții esențiale în desfășurarea în siguranță a transportului.

Și asta pentru că domeniul căilor ferate este unul specializat, în care nu se pot angaja salariați fară calificare veniți din alte sectoare. Din cauza crizei de personal, de ani buni sunt reangajați pensionarii disponibili.

Tocmai din acest motiv, primul ministru Ludovic Orban a menționat CFR Marfă în discursul său referitor la excepțiile de cumulare a salariului de la stat cu pensia, susținut în Parlament odată cu adoptarea Legii bugetului de stat pe 2020 prin asumarea răspunderii Guvernului. ”Am acceptat excepții pentru unele companii, precum CFR Marfă. Există mulți angajați care se ocupă de angajarea traficului care sunt și pensionari”, a spus Orban.

Barometrul privind starea economiei. Transporturile, sector de interes în 2020

Revenind la analiza Frames, o altă concluzie a Barometrului este aceea că, într-o economie aflată sub zodia consumului, cei mai mulţi dintre investitori (61%) estimează că afacerile din comerţ vor genera cel mai ridicat nivel de interes. Serviciile (47%), construcţiile (37%), transportul şi depozitarea (28%) şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (23%) se vor afla, de asemenea, în topul investiţiilor interesante.

“Stimulat de creşterile salariale, consumul va continua să genereze cel mai ridicat interes şi în 2020, cu un tot mai puternic accent în zona de online. Sectorul de transport şi depozitare, strâns legat de acest segment, va aduce, de asemenea, o profitabilitate optimă, iar serviciile dedicate firmelor şi populaţiei vor înregistra, în continuare, un interes major”, mai arată concluziile Barometrului.

Oamenii de afaceri vor predictibilitate fiscală și investiții în infrastructură

Dincolo de provocările economice şi de investiţiile cu potenţial din 2020, oamenii de afaceri au fost chestionaţi şi în privinţa măsurilor pe care le consideră necesare dezvoltării un cadru economic stabil. Predictibilitatea fiscală (73%) s-a aflat în topul menţiunilor. Un Cod Fiscal bătut în cuie, fără modificări peste noapte (în genul propunerii privind scăderea TVA, fără fundamente economice), se află de câţiva ani în topul solicitării oamenilor de afaceri, din păcate neonorate de autorităţi.

Digitalizarea administraţiei publice (56%), investiţiile în infrastructură (45%), reducerea aparatului bugetar (38%) şi un plan naţional de reconversie profesională (24%) se află, de asemenea, în topul măsurilor considerate prioritare de investitori.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole