vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

ARF renunță la schimbări. Subvenția, acordată și în funcție de indicatorul călători – kilometru

La doar zece zile după ce a propus proiectul serviciilor publice de transport feroviar de călători pentru următorii patru ani, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) face pasul înapoi. Subvenția va fi acordată tot pe baza indicatorilor tren – kilometru și călători – kilometru, ca în ultimii patru ani.

Doru Cireașă

Menținerea vechiului sistem de acordare a subvențiilor a fost decisă în cursul unei ședințe organizate joi în cadrul Ministerului Transporturilor la care au participat reprezentanți ai acestuia, ai ARF, precum și ai operatorilor de transport feroviar și de stat.

Renunțarea la noul sistem care prevedea acordarea compensației pe baza indicatorului tren – kilometru și penalități aplicate operatorilor în cazul în care aceștia nu ar fi atins volumul de călători- kilometru pe care s-au angajat să îl atingă, a venit în contextul unor critici adresate ARF atât de către operatorii de transport cât și de Ministerul de Finanțe.

Problema de bun simț care se pune este următoarea. Cum poți subvenționa serviciul public de transport feroviar de călători fără a lua în calcul și numărul de călători transportați? Nu se ajunge în situția în care doi operatori încasează aceleași subvenții totale chiar dacă unul transportă de două ori mai mulți pasageri?

O notă de dată recentă adresată Ministerului Transporturilor de către Ministerul de Finanțe justifica refuzul instituției responsabile de finanțele țării față de noul sistem. „Eliminarea indicatorului călători kilometru poate conduce la situația în care operatorul este interesat să efectueze câți mai mulți kilometri,  fără a conta câți călători transportă, ceea ce contravine obiectului serviciului prestat, acela de a asigura transport feroviar public de călători. Se apreciează că propunerea  de eliminare contravine atribuțiilor stabilite de lege pentru ARF de a promova o administrare eficientă a resurselor financiare alocate. Potrivit legii 500 pe 2002 (a Finanțelor Publice – n.red) ordonatorul de credite  are obligația de a asigura în condiții de regularitate, legalitate, eficiență cheltuirea creditelor bugetare”, au spus oficialii ministerului de Finanțe.

Consultanți plătiți degeaba

Eșecul implementării noului sistem are loc în pofida faptului că ARF a angajat consultanți care să îi spună cum trebuie să arate mecanismul de acordare a subvențiilor. Elaborarea acestuia a durat luni bune iar conducerea ARF a emis ordinul de aprobare a mecanismului de plată a compensațiilor de abia în ultima lună a anului. Propunerea consultanților nu a întrunit acceptul Finanțelor, cum am arătat.

Compensațiile la grămadă cu subvențiile

Chiar dacă s-a decis menținerea vechiului mecanism și pentru următorii patru ani, problemele nu au dispărut. Sunt cel puțin două probleme importante. Una dintre acestea privește obligarea CFR Călători de a prelua rutele de servciiu public de pe care se retrage un operator privat, in condițiile in care parcul de vagoane al companiei de stat e insuficient. Și, nu în ultimul rând, o problemă importantă care trebuie soluționată este includerea de către ARF a facilităților acordate studenților, locuitorilor anumitor zone, anumitor categorii de persoane ce au suferti din cauza războiului sau regimului comunist, în volumul subvențiilor susținute de bugetul de stat, fără identificarea separată a resurselor.

ARF susține că nu i s-au dat bani de e-ticketing

În plus, chiar stabilit mecanismul compensării, rămâne problema sistemului de e-ticketing, mai precis a modului în care ARF poate verifica cererile de decontare prezentate de operatori și indicatorii de activitate prezentați de aceștia.

În prezent doar sistemele a trei operatori sunt compatibile, în timp ce alți trei operatori dețin sisteme incompatibile unele cu celelalte. Emiterea legitimațiilor de călătorie la cei trei operatori nu se face electronic, iar aceștia își prezintă bazele de date la ARF pe baza unei propii declarații. Ne apărând într-un sistem centralizat vânzările concrete nu pot fi verificate și fiecare poate declara mia mulți călători decât a transportat în realitate.

Informațiile Club Feroviar sunt că cel puțin doi operatori, anume Regio Călători Brașov și Transferoviar Cluj nu au implementat sistemul de ticleting, mai precis acestea nu sunt racordate la cele al companiei de stat Informatica Feorviară.

Pentru neimplementarea sistemului e-ticketing. ARF acuză lipsa fondurilor de cofinanțare acordate de la bugetul de stat. Sistemul ar fi urmat să fie implementat în cadrul unui program din fonduri europene nerambursabile. Surse din cadrul proiectului comentează însă că refuzul acceptării proiectului a venit în urma faptului că ARF nu a știut să facă nota de findamentare pentru cererea sa de finanțare.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole