vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Alegeri prezidențiale 2019. O singură secție de votare ”feroviară” în toată țara

Alegeri prezidențiale 2019. Duminică are loc primul tur de scrutin pentru alegerea președintelui României pentru următorii cinci ani de zile. De această dată, autoritățile au organizat o singură secție de votare ”feroviară” la nivelul întregii țări.

Adrian Bărbulescu

Alegeri prezidențiale 2019

Este vorba de secția de votare de la Muzeul CFR, situat pe Calea Griviței din Capitală, dar unde se poate intra și de pe peronul liniei 14 din Gara de Nord, după cum au precizat, la solicitarea Club Feroviar, oficialii CFR SA, compania care administrează infrastructura feroviară din România.

Ultima oară când au fost oirganizate secții de votare speciale în gări a fost la alagerile prezidențiale din 2009, câștigate de Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor. Atunci, călătorii aflați în tranzit și-au putut exercita opțiunea electorală la secția specială de vot organizată în incinta Gării de Nord, care a fost și superaglomerată. De asemenea, a mai fost organizată o secție specială și la Gara de Est (Obor), la Autogara (fosta gară) Filaret, dar și în principalele gări din țară, cum ar fi Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Teiuș (nod feroviar), Craiova și lista ar putea continua.

La toate aceste secții a fost aglomerație în turul doi de scrutin, iar foarte mulți români nu au mai apucat să voteze.

Secțiile din gări au dispărut la referendumul din 2012

Înainte de referendumul din anul 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, cei care au vrut să voteze în gări, autogări sau în aeroporturi nu au mai putut putea face acest lucru. La acest scrutin, Guvernul a decis, în premieră, să elimine secțiile de votare amenajate în incinta Gării de Nord, dar și din alte stații feroviare, pentru călătorii aflați în tranzit. Oficial, explicația a fost aceea că se urmărește eliminarea fraudelor.

Apoi au urmat alegerile prezidențiale din 2014, câștigate de actualul președinte Klaus Iohannis, care l-a învins în turul doi de scrutin pe Victor Ponta. La finele lunii iunie 2014, Guvernul condus de Victor Ponta a emis o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii 370/2004 pentru alegerea președintelui României. Printre alte dispoziții ale acestui act normativ s-a numărat și eliminarea secțiilor speciale din gări, autogări, aerogări și campusuri universitare. Cu toate acestea, în luna noiembrie a acelui an, alegătorii au putut să-și exprime opțiunile electorale la două secții normale cu specific feroviar, una amplasată în Gara Teiuș și cealaltă la Regionala de Căi Ferate Craiova, care se află în gara orașului din Oltenia.

Alegeri prezidențiale 2019. Peste 18,2 milioane de cetățeni cu drept de vot

Peste 18,2 milioane de români cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică să-şi exprime votul într-una dintre cele 18.748 de secţii de votare organizate în ţară. Votarea are loc până la ora 21.00, dar secţiile unde sunt cozi pot rămâne deschise până la ora 23.59. În străinătate, procesul electoral a început în noaptea de joi spre vineri şi continuă până luni, la ora 7.00.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că pentru alegerile de duminică numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente este 18.217.156, în timp ce 19.215 cetăţeni au dreptul de vot interzis.

Pentru ca aceştia să poată vota au fost organizate 18.748 de secţii de votarare, lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/ Geografie electorală/ Registrul secţiilor de votare. Alegătorii pot afla secţia de votare la care sunt arondaţi accesând www.registrulelectoral.ro.

Pentru buna desfăşurare a procesului electoral, s-au comandat 20.127.586 buletine de vot, 93.740 de ştampile cu menţiunea ”VOTAT” şi 18.625.061 timbre autocolante. Alegătorii din ţară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; titlul de călătorie; carnetul de serviciu militar.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole