În dimineața zilei de sâmbătă a avut loc cel mai grav accident rutier din acest an, soldat cu zece morți. La prima vedere, accidentul din Ialomița nu are nicio legătură cu calea ferată, însă dacă analizăm mai atent lucrurile stau cu totul altfel.
Adrian Bărbulescu
Trebuie menționat din capul locului un lucru. În statele din Vestul Europei, transportul interurban se face cu trenul și, acolo unde nu este cale ferată, cu autocare.
N-ai să vezi pe nicăieri în Franța, Spania, Italia, Germania sau, mai aproape de noi, în Austria, microbuze de transport persoane care să străbată sute de kilometri, devenind adevărate coșciuge pe roți. Dacă ieri dimineață oamenii ar fi fost în autocar, cu centurile puse, bilanțul accidentului ar fi fost cu totul altul.
În paranteză fie spus, ceea ce îl șochează pe orice român care ajunge la Aeroportul Beauvais de lângă Paris (acolo aterizează cursele low-cost, că nu toată lumea are bani să zboare la Charles de Gaulle) este șocat de faptul că șoferul autocarului care-i duce spre oraș nu pornește vehiculul decât după ce se asigură că toate lumea are pusă centura de siguranță. Ceea ce pentru noi, care mergem și în picioare în microbuzele de transport interruban, pare o bizarerie, pentru francezi este normalitate.
Revenind la accidentul din Ialomița, oamenii nu mergeau la serviciu cu microbuzul pentru că nu aveau cale ferată. Din contră, microbuzul îi lua chiar din fața gării Munteni-Buzău, situată pe linia Slobozia – Urziceni, de unde continuă spre București.
Și atunci de ce nu au luat trenul, mijloc de transport mult mai sigur? În plus, este știut faptul că, acolo unde circulă trenuri Regio, tariful este mai mic la transportul feroviar decât la cel rutier. Răspunsul este simplu: din Munteni-Buzău spre București Nord sunt doar două perechi de trenuri directe pe zi, care străbat distanța de fix 100 km în peste două ore și jumătate. Nimeni nu-și permite ”luxul” să petreacă pe drum, atunci când se duce și se întoarce la și de la serviciu mai bine de cinci ore.
Nu ceferiștii sunt de vină pentru accidentul din Ialomița
Am putea spune că de vină sunt șefii de la CFR – Infrastructură sau Călători – care nu au asigurat o stare mai bună a liniei ferate, pentru a se circula cu viteză sporită, și nu au introdus mai multe garnituri pe zi. E cea mai comodă explicație, dar și cea mai departe de adevăr.
Nimeni nu poate să facă minuni și peste noapte, și fără bani. Ce-i drept, compania de infrastructură CFR SA a primit anul acesta o alocarea bugetară generoasă pentru lucrări de reparații. Care s-au și făcut, fiind deschise multe șantiere feroviare. Nu vorbim aici de marile șantiere pe bani europeni, ci de cele punctuale, menite să elimine restricțiile de viteză și să aducă linia la viteza proiectată atunci când a fost construită.
Un exemplu în acest sens este Magistrala 500, unde de la jumătatea lunii decembrie se va putea ajunge de la București la Suceava în cinci ore și jumătate, existând posibilitatea reducerii timpului de parcurs chiar la cinci ore. Chiar dacă este vorba de un buget generos pentru reparații, el nu poate însă suplini ceea ce nu s-a făcut timp de 30 de ani.
Nici vina CFR Călători nu poate fi scoasă în față. Ce director al societății ar fi atât de inconștient încât să nu introducă mai multe trenuri pe anumite rute, stimulând cererea și ”mușcând” zdravăn din afacerile patronilor de dube? Numai că, atunci câmnd ai la dispoziție un parc activ de doar 800 de vagoane, parcă e e cam greu să le împarți în așa fel încât toată lumea să fie mulțiumită.
30 de ani de dezinteres al politicienilor față de calea ferată
Explicația trebuie căutată în altă parte, mai exact în cei 30 de ani de dezinteres față de calea ferată. În nicio campanie electorală candidații importanți nu au promis reabilitarea căii ferate, revigorarea sistemului feroviar, ci doar kilometri de autostradă. Care nici ei nu s-au construit.
Băsescu, Tăriceanu, Boc, Ponta, Dragnea – niciunul nu a suflat vreo vorbă în campanie despre situația căii ferate, să vină cu o promisiune (măcar, ca în cazul autostrăzilor) referitoare la modul de transport pe care Uniunea Europeană îl consideră prioritar. Recent, președintele-candidat Klaus Iohannis, aflat în vizită electorală la Iași, a promis din nou autostrăzi, fără să pomenească nimic de calea ferată.
Situația de la Munteni-Buzău poate fi considerată una fericită, dacă putem spune așa în contextul tragediei de ieri, pentru că acolo mai există cale ferată funcțională. Și, cu siguranță, mai sunt oameni care fac naveta cu trenul, dar nu până la București, ci spre orașele mai apropiate. În alte zone ale țării au fost închise sute de kilometri de drum de fier, iar oamenii sunt pe deplin la mâna patronilor de microbuze.
În aceste condiții, România râvnește la postul de comisar european pentru Transporturi. Poate îi învățăm pe europeni cum să meargă cu microbuzul.
PS. În Ungaria, Austria și alte țări, TIR-urile care tranzitează teritoriile lor trebuie să fie urcate pe platforme de cale ferată.
