vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Accident pe calea ferată. Un tren internațional a lovit un urs la Băile Tușnad

Un accident pe calea ferată s-a produs marți seara, când trenul internaţional Braşov – Budapesta a lovit mortal un urs, la Băile Tuşnad. Incidentul nu a perturbat traficul feroviar.

accident pe calea ferată

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat că trenul care a lovit animalul este Korona, care pleacă de la Braşov şi merge în capitala Ungariei, Budapesta, dar incidentul nu a cauzat probleme şi garnitura şi-a continuat deplasarea, fără întârzierea circulaţiei.

Cadavrul animalului a fost preluat de asociaţia de vânătoare din zonă, informează Agerpres.

Accident pe calea ferată. Urșii sunt ca acasă în gara Băile Tușnad

Prezenţa urşilor este semnalată frecvent în zona gării din Băile Tuşnad, unde animalele caută de mâncare în containere.

De asemenea, sunt destul de des întâlnite cazurile în care urşii sunt loviţi de tren, specialiştii afirmând că aceştia încearcă să ajungă dintr-o zonă împădurită în alta şi sunt accidentaţi mortal. Anul trecut, doi pui de urs au fost ucişi de tren la Băile Tuşnad, iar Ministerul Mediului a eliberat autorizaţie pentru relocarea ursoaicei şi a celui de-al treilea pui.

Tot în 2018, trei urşi au fost ucişi de tren în localitatea Livezi, fiind semnalate alte două cazuri – în zona Odorhei şi la Topliţa – în care urşii au fost accidentaţi mortal de autoturisme.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole