vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt. Două trenuri s-au ciocnit în apropiere de Cairo

Cel puţin 13 persoane au fost rănite joi într-un accident feroviar în Egipt, în care două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în apropiere de capitala egipteană Cairo, a anunţat Ministerul Sănătăţii de la Cairo.

accident feroviar în Egipt

Trenurile circulau din sudul Egiptului spre Cairo, când unul l-a lovit pe celălalt din spate, a anunţat Autoritatea căilor ferate din Egipt, fără a preciza cauza accidentului.

Accident feroviar în Egipt. Nu mai circulă niciun tren

La scurt timp, autoritatea feroviară a anunţat oprirea circulaţiei trenurilor pe toate liniile din cauza vremii nefavorabile. O mare parte din teritoriul Egiptului a fost afectată joi de ploi torenţiale şi furtuni.

În Egipt au avut loc în ultimii ani mai multe tragedii feroviare. Cel mai grav accident feroviar a avut loc în 2002, când un tren de pasageri a luat foc şi peste 360 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole