Un accident feroviar în Cehia, la aproximativ 12 kilometri de frontiera cu Germania, s-a produs în după amiaza zilei de marți.
Câteva vagoane ale unui tren care transporta calcar au deraiat. Al doilea vagon a sărit de pe şine, provocând prăbuşirea altora, iar calea ferată a fost acoperită de un nor uriaş de praf alb. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, relatează Publika.md.
1,3 milioane de dolari, pagubele estimate pentru acest accident feroviar în Cehia
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspecției pentru siguranța căilor ferate din Cehia, pagubele se ridică la aproximativ 1,3 milioane de dolari. Autorităţile cehe au iniţiat o anchetă pentru a stabili circumstanţele exacte ale accidentului.
Potrivit informaţiilor preliminare, trenul cu 13 vagoane circula cu o viteză de trei ori mai mare decât limita maximă admisă pe acel tronson de cale ferată.