vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Accident de tramvai în București, parcă tras la indigo cu cazul Acceleratului 1661 de la Valea Călugărească

Un accident de tramvai s-a produs vineri după amiază în București. Cazul pare tras la indigo cu cel produs în 2008, în care a fost implicat Acceleratul 1661. Din fericire, de această dată nu a murit nimeni.

Adrian Bărbulescu

accident de tramvai

UPDATE ”Linia 19 funcționează normal de la ora 14:50”, a postat STB pe Twitter.

O bucată de șină desprinsă din terasamentul liniei de tramvai a intrat prin podeaua tramvaiului și a rănit ușor un pasager.

Accidentul s-a produs pe bulevardul Nerva Traian din București. Circulația tramvaielor pe linia 19 este restricționată acum pentru repararea terasamentului stricat. ” Linia 19 – blocată pe Str. Nerva Traian, la plecarea din  stația Papazoglu, pe sensul spre Complex Titan. Cauza: eveniment de circulație”, a postat Societatea de Transport București pe contul său oficial de Twitter.

”Bară de fier ruptă fix într-un călător. Pasagerii asigură prim ajutor. Putea să fie mort. Nerva Traian ora 13:00. Eram în tramvai și am simțit că se rupe. A dat fix într-o șină ruptă. Se așteaptă ambulanța. Destul de grav omul”, a scris un internaut pe grupul de Facebook Info Trafic București și Ilfov.

Accident de tramvai în București, similar cu cel de tren de la Valea Călugărească

deces la CFR CălătoriAccidentul de azi seamănă ca două picături de apă cu cel feroviar produs pe 10 mai 2008 la Valea Călugărească.

Din păcate, atunci accidentul s-a soldat cu un deces, cel al fiicei unui expert în siguranţa circulaţiei feroviare.  Trenul Accelerat 1661 a deraiat din cauză că macazul numărul 9 nu a funcţionat corect.

O șină a străpuns corpul fetei, după ce a fost lovită de locomotivă, s-a îndoit şi a străpuns podeaua primului vagon, cel de clasa 1. „Podeaua este din metal, dar nu a rezistat la lovitura şinei de oţel“, spunea Constantin Zaharia, directorul general al AFER la acea dată.

În urma opririi circulaţiei, 29 de trenuri de pe ruta Bucureşti-Moldova au avut întârzieri de circa patru ore.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole