vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Programul Litoralul pentru toți, salvat de operatorii feroviari privați. CFR Călători se retrage timpuriu

În această toamnă, programul Litoralul pentru toți, care va începe miercurea viitoare, 1 septembrie, va fi salvat de trei operatori feroviari privați. Operatorul feroviar de stat CFR Călători nu așteaptă nici măcar terminarea vacanței elevilor și scoate din circulație trenurile directe din București și alte orașe ale țării către Mangalia. Astfel, va fi imposibilă cumpărarea de bilete online pentru toată călătoria, până la destinația finală.

Adrian Bărbulescu

programul Litoralul pentru toți WC defect în tren locomotivă defectă electrificarea căii ferate Constanța-Mangalia

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat recent că se lansează ediția de toamnă a programului Litoralul pentru toți, prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 36 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon .

Programul, ajuns la ediția cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extrasezon. Până în prezent s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de hoteluri.

Programul Litoralul pentru toți ține hotelurile deschise până la finele lunii septembrie

programul Litoralul pentru toți”Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină și pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Detaliile privind hotelurile înscrise în acest program se găsesc pe site-ul www.fptr.ro.

Stațiunile din sud, preferate în programul Litoralul pentru toți

Trenurile Soarelui 2021Toate bune și frumoase. Vremea va ține cu turiștii, iar prețurile sunt scăzute. Însă și în această toamnă rămâne aceeași întrebare fără răspuns din ultimii (mulți) ani: cum vor ajunge turiștii acolo? În general, cei care apelează la acest program sunt persoane cu venituri reduse, care nu și-au permis o vacanță în plin sezon, când prețurile sunt ridicate, atât la cazare, cât și la servirea mesei. Totodată, este vorba de multe persoane trecute de prima tinerețe.

În marea lor majoritate, aceste persoane nu au mașină sau nu mai vor să conducă atâtea sute de kilometri, în cazul vârstnicilor. Alternativa ecologică și sigură este, evident, transportul feroviar. Pe de altă parte, este lucru știut că, în general, cei care optează pentru programul menționat aleg stațiunile din sudul litoralului – Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora și Saturn.

CFR Călători, retragere timpurie a trenurilor directe spre Mangalia

Ei bine, în acest an, trenurile directe ale CFR Călători din București și marile orașe ale țării până la Mangalia circulă doar până pe data de 5 septembrie inclusiv. Este cea mai timpurie retragere a garniturilor directe din ultimii ani.

Programul Trenurile Soarelui a luat sfârșit pe 6 septembrie în 2020, pe 9 septembrie în 2020 și 2019, pe 10 septembrie în 2017, pe 13 septembrie în 2016 și pe 15 septembrie în 2015 și 2014.

Revenind în prezent, în această toamnă, CFR Călători nu așteaptă nici măcar terminarea vacanței elevilor, având în vedere că, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, școlile vor începe luni, 13 septembrie. Ce să mai vorbim de Litoralul pentru toți, program care, așa cum am arătat, se va încheia pe 30 septembrie.

Astra Trans Carpatic, TFC și Regio Călători au program prelungit spre Mangalia

Astra Trans Carpatic la MangaliaMersul trenurilor 2020-2021 au fost întocmit în perioada în care la conducerea CFR Călători se afla Dan Marian Costescu. Rămâne de văzut dacă actualul director general al operatorului feroviar de stat va lua măsura de a prelungi circulația trenurilor directe spre Mangalia.

Până atunci însă, trei operatori privați mențin trenurile lor directe și după retragerea CFR Călători. Astfel, Astra Trans Carpatic va continua să circule pe ruta directă București Nord – Mangalia până pe data de 12 septembrie. (Plecare București Nord 8,00, sosire Mangalia 11,25, la întoarcere plecare Mangalia 13,30 sosire București Nord 17,05).

Tot până la acea dată va circula și garnitura Brașov – București Băneasa – Constanța – Mangalia operată de Regio Călători. (Plecare Brasov 7,20, București Băneasa 10,09, sosire Mangalia 13,45, la întoarcere plecare Mangalia 14,25, București Băneasa 17,48, sosire Brașov 20,37)

În ceea ce privește Transferoviar Călători, trenul direct introdus din acest sezon pe ruta Buzău – Constanța – Mangalia va circula până la data de 15 septembrie. (Plecare Buzău 8,20, sosire Mangalia 12,53, iar la întoarcere plecare Mangalia 13,52, sosire Buzău 18,32).

De pe 12, respectiv 15 septembrie, când au mai rămas două săptămâni din programul Litoralul pentru toți, nu va mai fi însă disponibil niciun tren direct spre și dinspre Mangalia, de stat sau privat.



Fără bilete online la CFR Călători de pe 6 septembrie

Aplicația CFR CălătoriDincolo de dificultățile evidente pe care le vor întâmpina cei care, începând cu data de 6 septembrie, vor dori să ajungă în stațiile feroviare Eforie Sud, Eforie Nord, Costinești, Neptun sau Mangalia (mai ales persoanele în vârstă), mai apare o problemă.

Dacă veți alege trenurile CFR Călători pentru deplasarea în sudul litoralului nu veți mai putea cumpăra bilete online. Și asta pentru că site-ul operatorului feroviar de stat nu permite decât achiziționarea de bilete la trenuri Interregio sau Regio Expres. Cum călătoria se va face cu un tren Interregio până la Constanța și apoi cu un tren Regio, legitimațiile de călătorie nu vor putea fi procurate decât de la casele de bilete din stații sau de la agențiile CFR. Sau să vă luați bilet online până la Constanța și apoi să procurați biletul pentru continuarea călătoriei de la casa de bilete din această gară. Lucru care implică alte dezavantaje, mai ales legate de timpul de așteptare dintre două trenuri, care uneori nu permite acest lucru, fiind prea scurt.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole