vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Administrația Cluj promite metrou până în 2026

Locuitorii Clujului vor circula cu metroul până în 2026, spune viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

Metroul va primi o sumă de 300 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a spus edilul vineri, într-o intervenție telefonică la un post local, potrivit Ziua de Cluj.

„Aici sunt mai multe surse de finanțare. Toată lumea merge pe PNRR, dar acum 3 ani nu știam despre acest program. Cert este că cei 350 de milioane de euro trebuie cheltuiți până în iunie 2026. Dacă nu, statul român trebuie să îi dea înapoi. Suntem în faza elaborării studiului de fezabilitate. Nu există niciun proiect de investiții care să poată fi făcut la nivelul municipiului, fără să aibă în spate un studiu de fezabilitate, studiu care îți dă variante și multe alte detalii, proiectul de execuție fiind o parte mult mai mică apoi. Studiul de fezabilitate spune care este traseul, încărcarea, stațiile, iar componenta de proiectare vine ulterior. Până în 2026 mai avem 5 ani, pot să mai fie multe surse de finanțare, sunt optimist. Să ne uităm la centura Vâlcele Apahida sau Autostrada Transilvania, bugetul de stat sau alte programe europene pot să fie aceste surse de finanțare”, a declarat viceprimarul, la ZIUA LIVE. ‘Metroul nu înlocuiește centură metropolitană. Și trenul metropolitan este prins acolo, nu se exclude. În prima etapă, metroul merge din Florești la Ira, în a doua este extins către Gilău, iar trenul merge de la Bonțida în Baciu, adică are alt traseu. Categoric, poate fi realizat mai repede decât metroul, infrastructură există. Studiul de fezabilitate va include și aceste detalii, termenul fiind sfârșitul anului, depinde de avizele de mediu, pentru că sunt foarte multe dezbateri publice. Nu avem întârzieri majore, instituțiile statutului își dau concursul pentru a rezolva situația, apoi trebuie aprobat în CL. Vă pot da mai multe detalii în luna octombrie”, a mai menționat acesta.



Metroul ușor va avea o capacitate adecvată cererii, dimensiunea maximă a trenurilor fiind de 51 m lungime * 2,65 m lățime (35% din capacitatea trenurilor de metrou din București), sistemul oferind o capacitate maximă de transport de 15.200 călători/oră și sens la frecvență maximă (un tren la 90 de secunde; așadar, 380 călători/tren*40 trenuri/oră). Datele preliminare din modelul de transport arată că încă de la deschidere, pe anumite secțiuni, la ora de vârf se va atinge cca. 45% din capacitatea teoretică maximă. Valoarea de investiție este estimată la aproximativ 1.300-1.500 mil. Euro fără TVA. – Proiectare Preliminară (SPF, SF) – 17 luni (Mai 2020-Septembrie 2021); – Proceduri de licitație – 15 luni (Septembrie 2021 – Decembrie 2022); – Proiectare (PTh, PAC) și Execuție lucrări, inclusiv Achiziție Material Rulant – 48 luni (Ianuarie 2023 – Decembrie 2026). Se estimează că unele dintre contractele propuse în Planul de achiziție ar putea începe mai devreme (Iulie 2022) în funcție de desfășurarea procedurilor de atribuire. (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole