vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Nici ca el, nici ca USR. Florin Cîțu dă Transporturilor 625 milioane lei la rectificare

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că suma care va fi alocată suplimentar Ministerului Transporturilor este de aproximativ 625 de milioane de lei. Aceasta este dublul sumei vehiculate inițial, respectiv 300 de milioane de lei, dar inferioară cererilor formulate de colegii USR ai ministrului Transporturilor care solicitau peste un miliard de lei. 

dovleci pe calea ferată

“La Transporturi, aşa cum v-am spus, au cerut pentru subvenţii şi pentru asistenţă socială şi acolo vom suplimenta puţin sumele. La asistenţă socială vom merge pe media ultimilor ani, deci cu 100 de milioane, şi la subvenţii cu 83 de milioane. Totalul este puţin mai mare, pentru că am suplimentat şi la CNAIR, acolo m-am uitat la execuţie şi execuţia este bună şi acolo am suplimentat cu 170 de milioane. 625 de milioane, cam aşa sunt”, a precizat Cîţu, după şedinţa coaliţiei de guvernare în care s-a discutat despre rectificarea bugetară. Anterior premierul a declarat că Ministerul Transporturilor se găsește sub media execuției bugetare a ministerelor subordonate.

Oricum nu este clar cât anume din toată suma va merge la calea ferată. Dacă intreaga sumă ar fi alocată infrastructurii feroviare cu ea s-ar putea moderniza aproximativ 40 de kilometri din miile de kilometri restanți la reparații capitale.

Citește aici cât solicitase șefa Senatului, Anca Dragu, pentru ministerul lui Cîțu.

(D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole