miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

Probleme pe Regionala Iași din cauza furtunii. Trei trenuri au fost afectate

Din cauza furtunii, au fost probleme pe Regionala Iași în cursul nopții de joi spre vineri, a anunțat vineri dimineață purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan.

 

Pe raza SRCF Iași au fost probleme în cursul nopții, din cauza condițiilor meteo nefavorabile – rafale puternice de vânt – fiind necesară intervenția cu cinci drezine pantograf și personal feroviar pentru remedierea deranjamentelor înregistrare la linia de contact și pentru îndepărtarea arborilor prăbușiți pe calea ferată.

Intervalele afectate de căderile de arbori au fost Poaiana Ilvei – Leșul Ilvei, Ilva Mare – Măgura Ilvei și Iacobeni – Mestecăniș. Intervențiile au impus înlocuirea firului de contact rupt de arborii prăbușiti, înlocuirea de  izolatori (5), console (4), colectoare  (2), tiranți (7), port-fixatori (3), pendule (27) și refacerea legăturilor electrice rupte.

Probleme pe Regionala Iași. Întârzieri și tracțiune diesel

În cursul nopții de joi spre vineri au fost afectate de condițiile meteo nefavorabile două trenuri de călători, după cum urmează:

  • IR 1837 (”Trenul Foamei”), care a plecat din Iași la ora 18,30 cu destinația Timișoara, a înregistrat o întârziere de cca 190 de minute. Garnitura a staționat pentru accesul drezinelor pantograf, cu care s-a acționa între stațiile Paiana Ilvei – Leșul Ilvei și Ilva Mare – Măgura Ilvei.
  • IR 1765 (plecat din Iași la 15,20 cu destinația Timișoara Nord) și IR 1766 (perechea primului, plecat din Timișoara Nord la ora 13,43) au circulat cu locomotive diesel între stațiile Mestecăniș și Vatra Dornei.

Intervențiile au fost finalizate în jurul orei 03:20.

Probleme și pe M800

La această oră, pe raza stației CF Lehliu se circulă în condiții speciale, din cauza unui deranjament la sistemul de dirijare electronică a trenurilor.

Echipele de intervenție lucrează pentru remediere și repunere în funcție a instalației de centralizare electronică, interval orar în care trenurile circulă la cale liberă pe raza stației Lehliu, cu îndrumarea acestora, din ambele sensuri, de către personalul feroviar aflat pe teren.

Deranjamentul a fost remediat la ora 9,50. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole