vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO O nouă deraiere pe M800, după cele de marți și miercuri

După  ce circulația a fost blocată ore bune la Fetești, din cauza accidentelor feroviare produse marți și miercuri, joi a avut loc o nouă deraiere pe M800.

Accidentul, în care a fost implicată o garnitură aparținând transportatorului feroviar de marfă Unicom Tranzit, s-a produs chiar în interiorul municipiului  Constanța, în zona pasajului rutier care supratraversează liniile de cale ferată din cartierul Medeea.

Linia respectivă, de fapt centura feroviară a Constanței (în stânga fostului tunel, cum vii dinspre București), este utilizată preponderent pentru traficul de marfă spre și dinspre portul Constanța, dar ocazional pe aici mai sunt dirijate și trenuri de călători.

O deraiere pe M800 în fiecare zi

Nu este primul accident feroviar de acest fel de pe M800 din ultimele zile. Un tren de marfă a deraiat miercuri la orele prânzului în apropierea stației Fetești.

CITEȘTE și Deraierile de la Fetești: amatorismul și dezinteresul lui Cătălin Drulă și Ovidiu Vizante și 5 greșeli majore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a a nunțat că magistrala București – Constanța este blocată la intrarea în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza deraierii a cinci vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține operatorului ROFERSPED.

Din compunerea trenului de marfă, care circula în relația Constanța Port – Lehliu, la ieșire din stația CF Fetești au deraiat 5 din cele 40 de vagoane ale garniturii, ambele fire de circulație fiind avariate în urma deraierii.

Cu o zi înainte, pe celălalt fir avusese loc o altă deraiere, motiv din care circulația feroviară a fost blocată ore bune pe Magistrala 800. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole