vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Cătălin Drulă a găsit rimă: În drum spre mare, haideți la o vaccinare

„Hai cu mic, cu mare, În gară, la vaccinare”. Așa își începe ministrul Transporturilor o postare miercuri, în care anunță deschiderea unui centru de vaccinare în Gara de Nord din București. 
Ministrul recunoaște că nu se pricepe la poezii, dar are certitudinea că este foarte comod ca în drum spre litoral să te vaccinezi cu Johnson & Johnson, vaccin ce se administrează într-o singură doză.
„OK, recunosc. Nu mă pricep la poezii și nici mici nu sunt la noul cabinet de vaccinare împotriva COVID-19, care s-a deschis în această dimineață în Gara de Nord. Dar un lucru e cert: o vacanță la mare, de pildă, merge de minune cu un vaccin. Simplu, comod, în drum către orice destinație, o singură doză cu vaccinul Johnson & Johnson. Primii oameni deja s-au vaccinat la mai puțin de două ore de la deschidere.
Le mulțumesc lor și tuturor celor care se vaccinează pentru ca toată țara să revină cât mai repede la normalitate. Nu uitați, și pe aeroportul Henri Coandă funcționează în continuare cabinetul de vaccinare. De la deschidere, 710 persoane s-au imunizat”, scrie ministrul.

Centrul este amplasat pe ”insula” din Gara de Nord, între intrarea de la Coloane și Biroul de Informații CFR, în locul unde cu ani în urmă a funcționat restaurantul-bar Gevaro.

Este al doilea centru de vaccinare anti-covid deschis într-o stație feroviară de pe rețeaua căilor ferate române, după cel din gara Constanța.

Club Feroviar a relatat recent că orașul Constanța are primul centru de vaccinare deschis într-o gară din România, potrivit reprezentanţilor DSP Constanţa. Imunizarea se face cu vaccinul Pfizer sau cu vaccinul Johnson & Johnson. Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta, indiferent de localitatea de domiciliu, fără programare, prezentând documente de identitate valabile (carte de identitate/ pașaport). (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole