vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

FOTO Ciucu: calea ferată pentru trenul metropolitan București, invadată de deșeuri

Calea ferată de pe Strada Liniei, care ar urma să fie folosită pentru trenul metropolitan București, este invadată de deșeuri, a constatat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, cu prilejul unei vizite la fața locului.

trenul metropolitan București

În acest moment, mai puțin de 10% din terenul căii ferate și terenurile adiacente sunt în administrarea Primăriei Sectorului 6. ”Una dintre linii este în propetatea Sc Somaco SA, o firmă privată. Această firmă privată ne-a făcut oferta de a o cumpăra. Pentru a putea face o evaluare corectă avem nevoie de acordul PMB ca în numele și în beneficiul PMB să putem achiziționa acea linie și o lățime adiacentă de cca. 5 m, pentru o lungime de cca. 3 km. O altă linie este proprietatea publică a statului și administrată de către CFR. Suntem în discuții cu CFR pentru a închiria linia  lor în vederea unor amenajări provizorii, de tip parc. O mare parte din teren este administrată de către PMB, prin Administrația Străzilor, care în trecut dorea ca aici să mai facă încă o stradă… Foarte multe terenuri adiacente sunt proprietăți private. Unii au închiriat deja de la CFR și au diferite businessuri. Zonele, d.p.d.v. funcțional, sunt extrem de diferite, de la industrial, zone de protecție militară/SRI, transport feroviar și malluri, mai nou, locuire cu densitate mare! PMB intentionează ca într-un timp nedefinit să introducă aici un tren urban”, a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE și FOTO-VIDEO Trenul lui Nicușor Dan, tronson cu tronson. Obstacolele de pe calea ferată urbană

Ciprian Ciucu cere o analiză serioasă pentru trenul metropolitan București

Primarul Sectorului 6 conchide că va susține demersurile Primăriei Capitalei pentru realizarea trenului metropolitan, cu anumite condiții.

”Primăria Sectorului 6 urmează Primăria Generală și o susține în aplicarea viziunii proprii în ceea ce privește trenul urban, cu rugămintea ca PMB să prezinte o analiză (matricea origine-destinație) care să arate de unde aduce călătorii și unde îi duce… Mai ales în contextul în care avem deja două bulevarde mari (Iuliu Maniu și Timișoara) plasate paralel, la distanțe foarte mici. Și în contextul în care intenționăm conectarea Bd. Timișoara cu ambele șosele de centură (cea existentă și cea în construcție). Nota bene, se intersectează și cu câteva străzi și ar fi nevoie de bariere. Mai mult, e nevoie de lucrări, nicio linie nu este acum funcțională, toate sunt sub deșeuri din construcții”, a scris edilul.

Până să se apuce Primăria Capitalei de trenul metropolitan, Ciprian Ciucu vrea să facă curățenie în zonă. ”Primăria Sectorului 6 are, făcand abstracție de proiectul PMB, (dar în realitate nu facem abstracție!) două opțiuni pentru această stradă: (1) o igenizare și amenajări peisagistice minimale temporare și reversibile și (2) un proiect spectaculos de promenadă, axat pe transport alternativ, cu pasarele peste străzile cu care se intersectează, care să atragă oamenii pentru petrecerea timpului liber. Prima opțiune nu este sustenabilă, cu sigurantă nu va atrage oamenii, zona e prea dărăpănată și va atrage iar doar mizerie. Nu cred că are rost să mai organizăm încă o acțiune de voluntariat în zonă pentru igenizare. E prea multă mizerie, trebuie amenajat cu buldozerul! A mai fost odată igienizată de către ADP, dar unii cetăteni din zonă, dar și dezvoltatori imobiliari au readus-o în starea în care o știm cu toții. O să o luăm pe bucățele, vom proritiza terenurile din administrarea noastră, vom implica dezvoltatorii care sunt direct interesați să ajute. În rest, cred că s-ar impune o dezbatere la nivel de Sector 6 /PMB cu privire la ce facem cu toată Strada Liniei. Guvernul e un jucător important, dar cu siguranță ne va susține în ceea ce decidem noi”, a mai scris primarul Sectorului 6. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole