vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Problema cumulului pensie-salariu. Sindicatele vor reclama Guvernul la Consiliul Concurenței

Guvernul nu a ținut în niciun fel seamă de obligațiile sale privind transparența actului decizional și nici nu a luat în calcul faptul că, așa cum sunt formulate prevederile privind cumulul pensie-salariu, prevederile favorizează sectorul privat, spun sindicaliști consultați de Club Feroviar.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

cumulul pensie-salariu locuri de muncă în străinătate

Guvernul nu a ținut în niciun fel seamă de obligațiile sale privind transparența actului decizional, luând în discuție miercuri proiectul de act legislativ ce interzice cumulul pensiei cu salariul fără a exista un aviz al CES, a declarat pentru Club Feroviar, Iulian Măntescu, lider sindical al Federației Mecanicilor de Locomotivă. Măntescu este membru CES.

Potrivit prevederilor din legea 52 2003, articolul 7 alin. 2 „Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ”.

Ori, în cazul de față, proiectul a fost publicat în data de 11 martie, însă miercuri, la doar șase zile de la publicare, el a și intrat în dezbaterea Guvernului. Miercuri, Guvernul l-a lecturat prima dată fără a aștepta sugestiile partenerilor sociali, cum cere legea.

Măntescu explică: „joi a ieșit pe transparență, vineri au incercat să o bage în CES, am cerut să fie retrasă (un act trebuie să stea cel puțin zece zile pe site înainte de a fi obținut avizul și asta în cazul actelor urgente – n.red.). Nu a luat aviz nici de la CES, nu e în regulă”, spune el.

CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, organizează ediţia a IV-a a Târgului de Carieră Feroviară în România.

Interacţionează LIVE cu cei mai activi şi importanţi angajatori de pe piaţă.
Programează
te la interviurile online şi fă următorul pas in cariera ta feroviară.

Partener PrincipalColaboratoriParteneri Media
facultatea de transporturi UPBlogo CFDP

MAI MULTE DETALII

 

Cumulul pensie-salariu. Liber la angajare la privat, la stat nu

În plus, în forma în care a fost gândit apare discriminarea operatori de stat – operatori privați, cel puțin în sectorul feroviar. Astfel, un mecanic de locomotivă pensionat se va putea angaja la un operator privat luând în continuare pensie, însă nu o va putea face la un operator de stat, precum CFR Marfă sau CFR Călători. Proiectul de lege menționează explicit intredicția cumulului, însă doar celor angajați la stat. „Pe durata exercitării activității în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială persoanelor încadrate în condițiile alin. (1) li se suspendă plata pensiei”, spune proiectul la articolul 5 alin. 2.

În această formă vor fi favorizați operatorii privați, deoarece aceștia nu intră sub umbrela prevederii menționate, spune Măntescu. Fapt pentru care sindicatele urmează să sesizeze Consiliul Concurenței,  dacă această formă va fi menținută. Acestea acuză discriminarea între operatorii de stat și cei privați, cel puțin în problema selecției personalului, fiind știut faptul că există o puternică competiție între operatori pentru resursa de muncă ce este calificată.

Situația este una de neînțeles. Anterior, sindicatele au întâlnit-o pe dna Raluca Turcan și aceasta a părut că înțelege problema. Forma discutată miercuri de Guvern arată că, dimpotrivă, ea nu a înțeles impactul negativ.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că în cadrul şedinţei de guvern de miercuri a fost adoptat în primă lectură proiectul de act normativ privind posibilitatea continuării activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

“Pentru sectorul public există nişte reglementări specifice, şi anume: în momentul în care o persoană optează pentru prelungirea activităţii, atunci, dacă îndeplineşte condiţiile de pensionare, se suspendă dreptul la pensie. Opţiunea continuării activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare are drept consecinţă, aşadar, suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensia cu salariul la stat au obligaţia ca în 30 de zile de la publicarea acestui act normativ să-şi exprime această opţiune. Evident că angajatorii trebuie să-i informeze pe cei care în momentul de faţă se află în situaţia de cumul pensie-salariu, iar dacă nu fac lucrul acesta vor suporta consecinţele sub formă de amendă”, a arătat Raluca Turcan, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

Ea a menţionat că proiectul, în ansamblul său, se referă la persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare şi care vor putea opta, la cerere, să lucreze până la vârsta de 70 de ani. Turcan a subliniat că o continuare a activităţii reprezintă “o opţiune, un drept şi în nici un caz de o obligaţie”.

“Persoanele îşi pot prelungi activitatea până la 70 de ani, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat. De asemenea, au posibilitatea să revină asupra acestei opţiuni de a munci şi să se întoarcă la pensie înainte de vârsta de 70 de ani, iar anii munciţi în plus de persoanele care optează pentru continuarea activităţii conduc la recalcularea pensiei în sistemul public de pensii. De asemenea, aş dori să menţionez câteva detalii ale acestui proiect. Un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare şi doreşte să muncească mai departe depune o cerere în sensul acesta şi această cerere este practic suficientă pentru a-şi putea continua activitatea”, a explicat ministrul.

Raluca Turcan a adăugat că proiectul de lege reglementează şi situaţia persoanelor care au calitatea de pensionar în momentul de faţă şi care pot să opteze să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole