vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Licitație pentru motorină la CFR Călători. Cu ce preț pe litru vrea să cumpere carburantul

O licitație pentru motorină la CFR Călători, pentru a asigura necesarul pe patru luni de zile, a fost lansată marți dimineață.

motorină la CFR Călători licitația pentru motorină la CFR Călători supraacciza la carburanţi

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Carburant pentru motoare diesel (motorină), conform SR EN 590 + A1:2017”.

Valoarea totală estimată a contractului pentru patru luni de zile este de 53.950.000 de lei, echivalentul a peste 11 milioane de euro. Cantitatea totală ce se vrea a fi achiziționată este de 13.000 de tone. Făcând un calcul simplu, rezultă că operatorul feroviar de stat de transport de călători vrea să cumpere motorina la un preț de aproximativ 3,5 lei pe litru.


OTF de călători în fiecare județ


Licitație pentru motorină la CFR Călători. Condiții de participare și criterii de evaluare

La evaluarea ofertelor, componenta financiară va conta în proporție de 95%. Restul va fi acordat pentru termenul de livrare. Se vor puncta termenele de livrare mai mici decât cele prevăzute în documentația de atribuire, adică de șapte zile pentru livrarea cu cisternă auto.

Pentru participarea la licitație, se va face dovada implementării de către operatorul economic a unui sistem de management al calității în conformitate cu SR EN ISO 9001/2015 sau echivalent. Certificatul SR EN ISO 9001/2015 se solicită pentru activitatea ce face obiectul contractului.

Garanția de participare la procedura de achiziție este în cuantum de 539.500 de lei sau echivalent leu/valută la cursul stabilit de BNR. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 26 martie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 26 iunie 2021.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole