vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ceferiștii, mai timpurii ca drumarii la consolidarea Podului Cernavodă de pe drumul spre litoral

CFR SA a fost ”mai iute de picior” decât CNAIR la consolidarea Podului Cernavodă de pe drumul spre litoral. În vreme ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat abia vineri contractul, la calea ferată lucrările s-au încheiat încă din vara lui 2018. Altfel spus, pentru a parafraza o expresie a feroviarilor, ceferiștii au fost mai timpurii ca drumarii.

Adrian Bărbulescu

consolidarea Podului Cernavodă

La finele săptămânii trecute, mai exact vineri, 12 februarie 2021, CNAIR a semnat cu SC Maristar COM SRL contractul pentru “Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”.

Valoarea contractului este de 66,847,689.39 lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 13,7 milioane de euro, obiectivul fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile. Durata contractului presupune 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție.

În cadrul contractului de reabilitare  a părții rutiere vor fi realizate o serie de lucrări, după cum urmează: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal și directional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale  la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces etc.

Compania de drumuri a precizat că în perioada sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură. fără a se institui restricții de circulație. Podul peste Dunăre de la Cernavodă este un pod combinat de cale ferată și șosea, care traversează fluviul Dunărea și împreună cu podul similar de la Fetești, conectează orașul București de Portul Constanța, de asemenea unind Drobogea de Muntenia prin Autostrada A2.

CFR SA a semnat în 2014 contractul pentru consolidarea Podului Cernavodă

Ei bine, în acest caz, ceferiștii au fost mai operativi decât drumarii: contractul a fost semnat acum aproape șapte ani, între timp a fost și finalizat, și au fost consolidate două poduri, nu unul.

Pe 28 iulie 2014, asocierea formată din Arcada Company SA, Metabet C.F. SA şi Construcţii Feroviare SA semna cu Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA contractul în valoare de peste 122,63 milioane de lei fără TVA pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a podurilor de cale ferată peste Dunăre de la Fetești și Cernavodă.

”Contractul vizează lucrările de reabilitare a podurilor de cale ferată peste Dunăre – km 152+149 şi km 165+817, linia CF Bucureşti – Constanţa, SRCF Constanţa. Pentru repararea celor două poduri, inclusiv viaductele de acces, respectiv pod km 152+149 (Pod Borcea) şi pod 165+817 (Pod Cernavodă), va trebui închisă alternativ circulaţia feroviară pe cele două fire. În această situaţie, pentru a menţine condiţiile normale de desfăşurare a traficului feroviar se pun în funcţiune podurile vechi (Anghel Saligny) pe perioada executării lucrărilor la podurile noi”, se arătă în comunicatul dat publicității la vremea respectivă de gestionarul infrastructurii feroviare publice din România.

Ultimul proces verbal de recepție a lucrărilor, semnat în vara lui 2018

Între timp, lucrările au fost finalizate. La data de 12 iulie 2018 s-a semnat Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare a podului Cernavodă Nou km 165+817, ultimul obiectiv executat în cadrul contractului menționat.

Scopul proiectului a fost acela de îmbunătăţire a traficului feroviar, prin creşterea siguranţei şi eficienţei transportului de marfă şi călători, pe tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa, asigurarea unei conexiuni mai bune cu Portul Constanţa, eliminarea restricţiilor de viteză, preciza CFR SA la vremea respectivă.

În urma implementării proiectului au fost reabilitate podurile Borcea Nou – km 152+149 (podul de la Fetești), recepţionat la data de 12.06.2017, şi podul Cernavodă Nou – km 165+817. Au fost reparate şi redate circulaţiei podurile feroviare Borcea Vechi km – 152+149 şi Cernavodă Vechi – km 165+817, recepţionate în data de 21.06.2018.

Valoarea lucrărilor executate, la momentul recepţiei la terminarea lucrărilor, a fost de 120.703.289,76 lei fără TVA (152.061.798,35 lei cu TVA), din care sprijinul financiar nerambursabil acordat de Comisia Europeană din Fondul de Coeziune a reprezentat 94.274.043,40 lei, restul sumei fiind asigurat de la bugetul de stat.

Conferinţa de Infrastructură 2021

Anul European al căilor ferate valorifică potențialul transportului feroviar

Organizată de data aceasta în format online, Conferința de Infrastructură 2021 va continua tradiția evenimentelor trecute, de a aduna la același prezidiu atât administratori de infrastructură feroviară, cât și companii care execută construcția sau modernizarea infrastructurii feroviare.

Aceștia vor analiza și prezenta proiectele finalizate până acum, pe cele în derulare, dar și pe cele ce urmează să fie licitate sau pentru care se vor semna noi contracte de finanțare.

ÎNREGISTRARE

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole