Biroul Politic Național al PNL a validat sâmbătă, într-o ședință desfășurată în format online, propunerile pentru posturile de secretar de stat la Ministerul Transporturilor și alte ministere, precum și alte funcții publice care le-au revenit liberalilor după negocierile purtate în coaliția de guvernare.
”În conformitate cu procedurile statutare, organizațiile PNL au formulat propuneri pentru pozițiile de secretari de stat, președinți, vicepreședinți de agenții. A existat o evaluare făcută de o comisie desemnată de președinții filialelor județene. În urma evaluării, am supus validării Biroului Politic Național 72 de candidați pentru pozițiile respective, oameni care urmează să gireze funcții importante în statul român și să susțină premierul, miniștrii în activitatea Executivului”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Politic Național al partidului.
El a explicat că au fost susținute deopotrivă persoane care au făcut parte din Guvernul Orban, dar și ”reprezentanți noi, figuri cunoscute”.
Irinel Scrioșteanu rămâne secretar de stat la Ministerul Transporturilor
Pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, PNL a validat doi secretari de stat. Primul este Irinel Scrioșteanu, care ocupă această funcție de la finele anului 2019, când a fost instalat Guvernul Orban 1.
În domeniul feroviar, el s-a implicat în introducerea unor rute de transport periurban pe calea ferată, între București și localități din județele Ilfov și Călărași (el provine de la Organizația Ilfov a PNL). Astfel, încă din Mersului Trenurilor 2019-2020 au fost introduse trenuri de navetiști pe relațiile București Nord – București-Băneasa-Fundulea și București Nord-Buftea.
Adrian Foghiș a condus Zona Metropolitană Oradea
Al doilea secretar de stat nominalizat de PNL pentru Ministerul Transporturilor este Adrian Foghiş, un apropiat al președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Foghiș a condus asociaţia Zona Metropolitană Oradea – care reuneşte Primăria municipiului şi cele din comunele Borş, Biharia, Cetariu, Girişu de Criş, Ineu, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei şi Toboliu – în perioada 2008-2012 şi apoi din nou din 2015 până în prezent, coordonând mai multe proiecte, inclusiv pe fonduri europene, pentru dezvoltarea infrastructurii şi nu numai, precizează publicația Ebihoreanul. (A.B.)