vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

FOTO-VIDEO Conflictul Rădoi-Drulă s-a mutat în stradă. Protest în fața Palatului CFR

Conflictul Rădoi-Drulă, care a izbucnit după ce ministrul Transporturilor a descoperit majorarea cu 18% a salariilor de la Metrorex, s-a mutat miercuri în stradă.

Conflictul Rădoi-Drulă

Peste 100 de membri ai unitatea-Sindicatul Liber Metrou au ieșit la o acțiune de protest în fața Palatului CFR, unde se află sediile Metrorex și Ministerului Transporturilor.

Președintele USLM, Ion Rădoi, a criticat lipsa de dialog cu ministrul Cătălin Drulă, pe care l-a acuzat de ”declarații mincinoase” în legătură cu veniturile angajaților Metrorex. Întreba de Radio România Actualități dacă este posibilă declanșarea unei greve la metroul bucureștean, el nu a exclus această probabilitate: ”În mod normal, o grevă se poate declanșa la expirarea Contractului Colectiv de Muncă. Dar acum există această posibilitate, în condițiile în care trebuie aplicat Statutul Personalului Feroviar. Suntem într-o situație în care putem în martie să facem acest lucru”.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a acuzat că Metrorex este condus de o „gașcă închisă” care nu iese din cuvântul liderului sindical Ion Rădoi. Decizia sindicaliştilor de a ieși în stradă vine pe fondul controlului anunţat de ministrul Cătălin Drulă, ca urmare a negocierilor pe marginea Contractului Colectiv de Muncă din toamna anului trecut, în urma cărora s-a stabilit o majorare a salariilor cu 18%. Asta în condiţiile în care încasările din vânzarea de cartele şi abonamente s-a prăbuşit în 2020 din cauza restricţiilor cauzate de pandemie.

Conflictul Rădoi-Drulă. Ministrul a trimis Corpul de Control la Metrorex

Ministrul Cătălin Drulă susține că sindicaliștii de la Metrorex au afaceri cu compania la care lucrează și anunță că va lua măsuri după finalizarea anchetei Corpului de Control. ”În mandatul Corpului de Control, este trecută în mod explicit și verificarea contractelor dintre Metrorex și firma Sindomet Servcom SRL. Firma este deținută în proporție de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM), al cărui președinte este domnul Ion Rădoi. Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spațiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Și un contract pentru spațiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47% (…) Pentru context, firma Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 7.981.344 lei și un profit de 6.197.855 lei, conform datelor publice disponibile”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

El a acuzat faptul că salariile angajaților Metrorex au crescut în urma unor ”discuții între sindicaliști”, în condițiile în care și membrii conducerii executive a Metrorex sunt membri de sindicat. (A.B.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole