vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Informațiile privind criticile CE față de Programul de Reziliență, doar niște zvonuri

Doi politicieni resping informațiile privitoare la criticile aduse de către Comisia Europeană Programului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) pe motiv că nu ar exista reforme în spatele planului. PNRR conține mai multe proiecte feroviare importante precum realizarea unor linii.

Pactul Ecologic European Siegfried Mureșan comisar european

Informațiile au fost infirmate atât de către Siegfried Mureșan, europarlamentar din partea PNL, vicepreședinte PPE, cât și de Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

“Ne aflăm acum în negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind Mecanismul European de Redresare și Reziliență din care România va primi peste 30 de miliarde de euro. Aceste negocieri au ca scop agrearea legislației mecanismului la nivel european pe care guvernele trebuie să o respecte după aceea și pe baza căreia guvernele trebuie să prezinte Comisiei Europene forma finală a planurilor naționale de redresare și reziliență. Cu privire la informația apărută astăzi pe surse neidentificate și neconfirmate oficial cum că proiectul privind Planul Național de Redresare și Reziliență prezentat de Guvernul României ar fi fost evaluat negativ de Comisia Europeană, vă spun următorul lucru: nu avem nici măcar adoptată legea la nivel european, acum lucrăm să o finalizăm. Comisia Europeană nu poate respinge ceva pentru care nu există bază legală”, afirmă Mureșan.

 

„În momentul de față, există un dialog între Guvernul României și Comisia Europeană. Guvernul României a fost printre primele guverne din Uniunea Europeană care și-au trimis proiectul planului național la Comisia Europeană și acesta este un lucru foarte bun”, mai spune el.

Marcel Boloș: Speculații fără bază reală

Ministrul Fondurilor Europene numește „speculații fără o bază reală” informațiile privind colaborarea României cu Comisia Europeană în vederea construcției Planului Național de Redresare și Reziliență.

listele PNL la parlamentare UE pentru infrastructura de transport completele specializate pe achiziții publice calea ferată Bucureşti-Suceava decontarea fondurilor europene
Și-o fi dat seama ministrul Marcel Boloș de gafa PWC?

El spune punctual:

  • România este printre statele care au propus o formă avansată a documentului strategic PNRR, o abordare similară înregistrându-se în premieră și pentru Acordul de Parteneriat 2021-2027, precum și cu viitoarele Programe Operaționale.
  • Poziția oficială a Comisiei Europene face referire la sprijinirea demersului constructiv și a pașilor stabiliți conform calendarului asumat oficial, nicidecum la „critici” ale conținutului propus de România în PNRR.
  • Opinii politice personale neasumate instituțional și care nu reprezintă poziția Comisiei Europene au apărut și în presa altor state, cu referire la construcțiile respective.
  • Ministerul Fondurilor Europene a propus o primă variantă a Planului Național de Redresare și Reziliență, ca punct de plecare în dezbaterile publice.

„Facem apel la actorii politici aflați în proces de negociere a unor funcții în această perioadă, precum și la mass media să se informeze direct la sursă înainte de publicarea unor știri care pot induce opinia publică în eroare sau, eventual pot altera procesul de negociere cu autoritățile europene.”, spune Boloș.

Cum s-au răspândit informațiile

Articolul apărut în g4media.ro despre care Club Feroviar a scris aici se pare că se bazează pe declarații recente ale politicienilor USR-PLUS, unii dintre aceștia fiind implicați în obținerea unor funcții cheie în viitoarea guvernare.

Într-o declarație de presă de zilele trecute oficialii USR PLUS au afirmat că Ministerul Fondurilor Europene trebuie reorganizat pentru a facilita absorbția fondurilor europene și pentru „a reduce birocrația asociată cu proiectele care implică bani de la Uniunea Europeană”.

„Poziția USR PLUS este confirmată și de Comisia Europeană care a criticat planul trimis de guvernul Orban pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la UE”, mai susținea USR PLUS.

Ce prevede PNRR în zona feroviară

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede o alocare de 9,3 miliarde de euro pentru Transporturi. Cu aceste fonduri ar urma să fie realizate proiecte de peste 250 km de autostradă și drum expres, 140 km de cale ferată, 7 km de metrou și să fie achiziționate 39 de trenuri pentru calea ferată și 50 de trenuri de metrou.

  • Feroviar – Peste 140 km de cale ferată modernizată/electrificată cu un buget estimat de 2,8 mld. Euro; – 39 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat de 350 mil. Euro;
  • Metrou – 7 km de magistrală nouă cu un buget estimat de 1,08 mld. Euro; – 50 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat de 500 mil. Euro; (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole