vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Ședința Comandamentului central de iarnă. Cum s-a pregătit CFR SA pentru ninsoare

La sediul Ministerului Transporturilor a avut loc miercuri după amiază ședința Comandamentului central de iarnă, în prezența ministrului Lucian Bode și a șefilor de companii.

ședința Comandamentului central de iarnă

În cadrul ședinței, coordonatorii comandamentelor operaționale care fac parte din Comandament au prezentat măsurile care au fost deja întreprinse ca urmare a înrăutățirii condițiilor meteorologice, situația utilajelor, a resurselor umane implicate în aceste activități și a stocurilor de materiale necesare intervenției.

În cazul infrastructurii feroviare, reprezentanții CFR Infrastructură au precizat că au fost implementate o serie de măsuri precum:

– sunt pregătite pentru intervenție 33 de pluguri (15 hidraulice și 18 simple). Toate cele 33 de pluguri de zăpadă sunt funcționale;

– sunt pregătite 108 mijloace de intervenție (drezine CIRA și UAM) și 74 drezine pantograf care vor acționa în caz de deranjamente;

– este disponibil un număr de 2.835 de instalații funcționale pentru topirea zăpezii şi a gheții în cazul macazurilor;

– la momentul actual sunt programate a fi montate 25.260 de panouri parazăpezi, în zonele de linii cu risc major de înzăpezire;

– au fost finalizate procedurile de achiziție a unor materiale necesare pentru iarna 2020-2021 (panouri parazăpezi, motorină, petrol lampant, acumulatori de tracțiune, sare, mături, facle, razuri etc), iar CFR Infrastructură are asigurat stocul de combustibil (399 tone la data curentă) necesar pentru funcționarea mijloacelor de intervenție (pluguri de zăpadă, drezine UAM și CIRA), combustibil care se furnizează în baza Acordului-cadru în vigoare pentru furnizarea de combustibil tip motorină;

Lucian Bode la ședința Comandamentului central de iarnă: ”Cei care nu își fac treaba vor plăti cu funcția”

Ministrul Lucian Bode a solicitat ca toți factorii de decizie din cadrul Comandamentului să acționeze cu celeritate în situația în care condițiile meteorologice se înrăutățesc astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.

De asemenea, ministrul Lucian Bode  a solicitat ca toate unitățile implicate în activitatea Comandamentului să comunice la intervale scurte de timp, prin intermediul presei și a rețelelor sociale, datele cu privire la starea fiecărui tip de infrastructură pentru ca toți cei interesați să fie informați din timp și pentru a preveni situațiile nedorite.

”Am alocat toți banii necesari pregătirii pentru perioada de iarnă. Precum bine știți, și ministerul, și implicit companiile au beneficiat de trei rectificări bugetare pozitive. La acest moment, din datele pe care mi le-ați pus la dispoziție, consider că sunteți pregătiți să interveniți ori de câte ori este nevoie, astfel încât să nu avem nici un fel de problemă pe infrastructura de transport. (…) Vreau să aveți o comunicare activă cu privire la starea infrastructurii, pentru ca în acest fel românii să fie informați în orice moment. Vă solicit, indiferent de compania pe care o reprezentați, să vă implicați la orice oră la care sunteți solicitați și să rezolvați rapid problemele care apar în această perioadă. Chiar dacă acum este vremea sărbătorilor de iarnă nu trebuie să uitați că aceste zile sunt zile de muncă și că vă aflați în slujba cetățenilor. Vă atrag atenția că cei care nu își fac treaba vor plăti cu funcția”, a spus ministrul Lucian Bode.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole