vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

BNS și FNFMCV: Sectorul feroviar, cea mai acută criză din ultimii zece ani

Cele două organizații sindicale avertizează, într-o scrisoare trimisă Guvernului, asupra stării jalnice în care se găsesc transporturile feroviare.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

acțiuni de protest la CFR electricieni în trenuri negocierile pentru CCM la CFR sunt trenuri aglomerate la CFR Călători CFR Călători vrea să cumpere automotoare sindicaliștii feroviari despre Rovana Plumb

Transportul feroviar din România trece prin cea mai acută criză din ultimii 10 ani, infrastructura feroviară este depășită atât moral, cât și fizic și reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației. Trenurile de călători circulă cu viteze medii de doar 45km/oră, în vreme ce trenurile de marfă abia se mișcă cu doar 17km/oră, avertizează sindicaliștii în scrisoarea înaintată Guvernului.

Redăm scrisoarea trimisă:

Blocul Național Sindical și Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), cea mai mare federație sindicală din calea ferată, fac public un apel către Guvernul României pentru a atrage atenția asupra dificultăților care urmează pentru industria feroviară având în vedere că la actuala rectificare bugetară calea ferată nu va beneficia de nici un fel de sprijin de etapă din partea Guvernului pe care îl conduceți.

Se știe foarte bine că întreaga industrie feroviară este la pământ, iar pierderilor istorice li se adaugă zilnic altele și mai mari, cauzele fiind diverse și completate în mod nefericit de criza economică structurală generată de această pandemie.

Transportul feroviar din România trece prin cea mai acută criză din ultimii 10 ani, infrastructura feroviară este depășită atât moral, cât și fizic și reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației. Trenurile de călători circulă cu viteze medii de doar 45km/oră, în vreme ce trenurile de marfă abia se mișcă cu doar 17km/oră.

Viteza traficului de marfă, 17 kilometri la oră

 Chiar și în aceste condiții, înțelegând situația deficitului bugetar extrem de mare, de peste 9%, criza globală și lipsa unor resurse îndestulătoare pentru toate sectoarele bugetare, constatăm că nu se face nici cel mai mic efort pentru a suplini o mică parte din pierderile care se acumulează de la zi la zi. Apelurilor noastre repetate li s-a răspuns doar cu promisiunea unor analize și evaluări serioase și sistemice, dar, în fapt, atunci când se pune la modul real problema finanțării, calea ferată este din nou pusă între paranteze în interiorul strategiei economice a Guvernului.

 Este de datoria noastră, a ceferiștilor, să vă informăm cu responsabilitate că situația este foarte aproape de momentul în care singura cale de deblocare a acestui aparent dialog, care de fapt este doar un monolog steril al sindicaliștilor ceferiști, este oprirea legală a lucrului la calea ferată și reevaluarea completă a relației dintre stat și ceferiști. Vă rugăm să acordați atenție și sectorului feroviar, problemelor și temerilor ceferiștilor cu privire la locurile de muncă, la viitorul nostru și al familiilor noastre.

 Cu speranța că vom primi într-un final atenția cuvenită, vă solicităm încă o dată să alocați la rectificarea bugetară sumele necesare pentru sprijinirea căii ferate.

Alte semnale de alarmă, trase în aprilie și iulie

Nu este primul semnal de alarmă tras de sindicate. În luna aprilie sindicatele solicitau intervenția Guvernului pentru redresarea sectorului. Sistemul de transport feroviar de călători trebuie să fie menținut funcțional în timpul crizei COVID-19, iar în acest sens, intervenția de urgență a Guvernului României este necesară mai mult ca oricând, scriau Guvernului Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România  (FSTF România).

Acestea solicitau intervenția de urgență a Guvernului României pentru evitarea blocării sistemului feroviar din țara noastră, așa cum au procedat și celelalte state membre UE, ale căror guverne au intervenit prompt pentru alocarea resurselor financiare necesare menținerii în funcțiune a acestui mod de transport, singurul care în această perioadă dificilă poate transporta în siguranță cetățenii, prin asigurarea distanței sociale minime.

„Atragem atenția că lipsa sau întârzierea unei intervenții de urgență va afecta mobilitatea cetățenilor pe termen nedefinit, dezechilibrând puternic mediul economic, cu implicații impredictibile asupra securității și a păcii sociale”, scriau sindicatele.

Ulterior, o altă intervenție a avut loc în iulie 2020. La finele acestei luni patronatul transportatorilor feroviari și trei sindicate din domeniu au trimis recent o scrisoare Guvernului în care acuză dezinteresul acestuia de a susține sectorul la patru luni de la primele promisiuni făcute, dar și discriminarea transporturilor feroviare și favorizarea celor rutiere, contrar politicilor publice europene. „Industria feroviară românească a ajuns astăzi  într-un moment critic unic pentru istoria sa de 150 de ani, care se suprapune peste o criză medicală și economică fără precedent în istoria contemporană. Modul în care dumneavoastră veți înțelege să ne susțineți în această perioadă dificilă va decide dacă această criză devine o oportunitate”, avertizau atât sindicatele, cât și patronatele. Cu toate aceste semnale, intervenția pozitivă a Guvernului, cel puțin in transportul feroviar de marfă a lipsit, oarecare  măsuri fiind luate în cel de persoane. Spre exemplu, potrivit unui proiect de act legislativ inițiat de către Ministerul Transporturilor, operatorii de călători urmează să își încaseze subvențiile integral, indiferent de obținerea indicatorului angajat călător -kilometru.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole