vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

BREAKING Majorări de salarii la CFR Marfă, pe finalul de mandat al lui Traian Preoteasa

În perioada următoare vor avea loc majorări de salarii la CFR Marfă, s-a decis marți dimineața în ședința Consiliului de Administrație al societății de stat.

majorări de salarii la CFR Marfă angajări la CFR Marfă delapidare la CFR Marfă măști de protecție pentru angajații CFR Marfă Firmele afectate de criza coronavirus amnistia fiscală restructurare la CFR Marfă Bugetul CFR Marfă pe 2019

Practic, toți angajații care îndeplinesc condițiile legale vor beneficia de avansarea cu o clasă salarială, corespunzător funcției ocupate în cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA.

Majorări de salarii la CFR Marfă, grație economiilor realizate prin programul de restructurare

Acest lucru a devenit posibil grație programului de restructurare a societății derulat pe parcursul ultimului an de actualul director general al societății, Traian Preoteasa.

Un prim rezultat al acestui program, care a presupus inclusiv reducerea drastică a funcțiilor de conducere, a fost consemnarea unei economii la fondul de salarii de 30%, bani care vor fi utilizați tocmai pentru majorarea veniturilor angajaților societății, prin avansarea cu o clasă.

Traian Preoteasa se întoarce la CFR SA

Actualul director general al CFR Marfă, Traian Preoteasa, va rămâne la conducerea societății doar până vineri, când se va întoarce la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, pe postul de director general adjunct tehnic.

Preoteasa nu a dorit prelungirea mandatului la conducerea CFR Marfă, unde fusese numit în luna noiembrie a anului trecut. În timpul mandatului său de un an de zile, Traian Preoteasa a reușit să repună societatea pe linia de plutire, prin introducerea concordatului preventiv și prin începerea unui complex program de restructurare.

Mihai Manole va prelua interimatul la conducerea societății

Conducerea societății va fi preluată ca director interimar de Mihai Manole, în prezent director general adjunct de Material Rulant, Tehnic.

Mihai Manole a mai fost director general interimar al CFR Marfă în cursul anului 2017. Mihai Manole este angajat al CFR Marfă încă de la înfiinţarea societăţii, în anul 1998, şi a parcurs toate etapele profesionale în cadrul companiei, de la inginer și şef serviciu până la cea de director locomotive și apoi director general adjunct.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole