vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Polonia își cumpără încă 21 de trenuri din fonduri UE. România, la mâna ARF

Comisia Europeană a aprobat luni o investiție de peste 46 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru cumpărarea a 21 de trenuri electrice și modernizarea depoului din Varșovia, Polonia.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Scopul este îmbunătățirea transportului public în Varșovia, precum și creșterea capacităților de întreținere internă și a eficienței furnizorului de transport. Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a comentat: „Investițiile majore ale acestei politici de coeziune sunt în totalitate în conformitate cu principalele priorități ale UE, care vizează să ofere cetățenilor un transport mai curat și să sporească dezvoltarea socio-economică teritorială și coeziunea.” Noile trenuri vor completa liniile de cale ferată modernizate din Varșovia și vor facilita deplasarea persoanelor care locuiesc și lucrează în oraș. Transportul public va deveni mai puțin aglomerat, mai confortabil și modern. Acest lucru va încuraja oamenii să nu folosească autoturisme, ceea ce va reduce zgomotul, poluarea și accidentele de circulație. Proiectul este, de asemenea, în conformitate cu eforturile de dezvoltare a unui transport feroviar interoperabil și de înaltă calitate în Polonia. Se așteaptă ca trenurile să fie operaționale începând cu ianuarie 2023.

Polonia nu este la primul set de trenuri cumpărate din fonduri UE

Nu este primul proiect în care Polonia își crește parcul de trenuri noi, moderne, cu ajutorul fondurilor de la UE. Aceasta a cumpărat pentru PKP Intercity (companie de stat) 20 de rame electrice, proiect în valoare de 193,48 milioane euro, din care 154 milioane euro a venit prin Programul operațional Infrastructură și mediu perioada 2007-2013. Tot Polonia a mai cumpărat pentru un operator regional Koleje Malopolskie 13 rame electrice, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional pentru Malopolska în valoare totală de 71 milioane euro din care 41 milioane euro asigurați de către Fondul de Dezvoltare Regională al CE (FEDR). 

Trenuri au mai fost cumpărate și de Croația sau Slovacia. România este una dintre puținele țări central și est-europene care nu au folosit această oportunitate și aceasta în pofida stării deplorabile în care se găsește marea parte a parcului feroviar destinat transportului de călători.

În cei patru ani scurți de la înființarea sa, Autoritatea pentru Reformă Feroviară nu a fost în stare să ducă la capăt nicio licitație de achiziție de material rulant. Cele două licitații în curs trenează de o bună perioadă de timp și prin acestea s-ar putea cumpăra până la 120 de trenuri electrice regionale și inter-regionale.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole