vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Astra Vagoane Călători va livra cel puțin opt tramvaie la Galați

Tramvaiele vor fi achiziționate cu fonduri europene nerabursabile, din care Primăria Galați vrea să înlouciască și liniile de tramvai pe mai multe bulevarde. 

Primăria municipiului Galați a obținut fonduri europene de peste 11 milioane de euro pentru achiziția de tramvaie noi și moderne, potrivit publicației locale viatalibera.ro. Opt vor fi livrate până la sfârșitul anului viitor de către societatea ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI S.A., din Arad. În plus, Primăria municipiului Galați a mai depus o cerere de finanțare europeană, prin intermediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pentru achiziția a încă 10 tramvaie noi, valoarea proiectului fiind de aproximativ 16 milioane de euro. Și asta după ce municipalitatea a reușit să atragă fonduri europene de peste 30 de milioane de lei și pentru cele 17 troleibuze care circulă deja pe străzile orașului, în cadrul apelului de proiecte retrospective.

Pentru prima dată, principalele artere de circulație din oraș sunt prinse în cadrul unor proiecte cu fonduri europene. Este vorba despre două proiecte ample ce privesc modernizarea pentru prima dată a străzilor Siderurgiștilor, 1 Decembrie 1918, Traian Vuia, Henri Coandă și George Coșbuc, iar lucrările presupun înlocuirea vechilor linii de tramvai, turnarea de straturi asfaltice noi, amenajarea locurilor de parcare, trotuarelor, realizarea de piste pentru bicicliști, marcaje și indicatoare rutiere noi. (D.C.)

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole