vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

BREAKING Încep lucrările pe Brașov-Sighișoara. S-a emis autorizația de desființare

Lucrările pe Brașov-Sighișoara, pentru modernizarea căii ferate, intră în linie dreaptă, după ce Ministerul Transporturilor a emis autorizația de desființare a liniilor și construcțiilor existente.

lucrările pe Brașov-Sighișoara planul de relansare economică dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești

”Se autorizează executarea lucrărilor de desființare pentru: <Etapa I desființare construcții civile, suprastructură linii CF, terasamente, linie contact, semnalizare și telecomunicații (exclusiv lucrări de artă)> din cadrul obiectivului de investiție <Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, parte componentă a coridorului IV pan-european, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h, Secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunile 1 Brașov-Apața și 3 Cața-Sighișoara>”, se arată în documentul emis de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Încep lucrările pe Brașov-Sighișoara, după patru ani de procese

Pe 5 martie, după patru ani de dispute la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și în instanțe de judecată, CFR SA și asocierea RailWorks (Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98) au semnat contractul de execuție pentru lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara, respectiv Brașov-Apața și Cața-Sighișoara, cu o lungime de 86 de kilometri. Valoarea lucrărilor este de 2,9 miliarde lei.

Semnarea contractului a devenit posibilă după ce, în luna februarie, Curtea de Apel București a respins acțiunea deschisă în vara anului trecut de către asocierea Brasig, formată din companiile austriece Swietelsky și Strabag. Curtea de Apel București s-a pronunțat definitiv în ceea ce privește execuția lucrărilor de modernizare pe loturile 1 și 3 de pe calea ferată Brașov-Sighișoara. Astfel, Compania Națională de Căi Ferate CFR a declarat câștigătoare oferta RailWorks, în dauna celor de la Brasig.

Trebuie menționat faptul că asocierea Brasig a avut o ofertă mai mare decât RailWorks cu 40 milioane de euro.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole