vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Alstom a încheiat centralizarea electronică a Magistralei 5 de metrou

Compania Alstom a încheiat prima fază a lucrărilor derulate de această companie  pe Magistrala 5 de metrou din București (Drumul Taberei – Eroilor), privind centralizarea electronică a traficului, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere al acestei companii, trenurile pot începe să circule.

Doru Cireașă

Metrorex achizitioneaza piese pentru sistemele interlocking

Mai multe detalii au fost date joi de către Gabriel Stanciu, director general al Alstom pentru Bulgaria, România și Republica Moldova.

În prima fază a proiectului, cea încheiată, Alstom a echipat noua linie cu centralizare electronică care va permite circulația trenurilor prin utilizarea sistemelor tradiționale de control a traficului. Acest sistem este similar cu cel aflat în exploatare pe celelalte magistrale.

Este însă o noutate a doua fază a proiectului și a contractului dintre Alstom și Metrorex, anume sistemul CBTC (Commnucation -based Train Control), un sistem oarecum similar cu ERTMS de pe calea ferată. Sistemul însă va fi implementat doar la ordinul Metrorex și abia după ce Metrorex se va decide ce trenuri de metrou va cumpăra pe Magistrala 5. „Nu cred că se va întâmpla mai devreme de toamna acestui an”, a spus Gabriel Stanciu.

CBTC va crește capacitatea liniei cu 30% și vă scădea consumul energetic tot cu 30%. Proiectul prevede operarea automată a trenurilor (modul pentru care Metrorex nu a optat să fie încă utilizat), centralizarea computerizată și monitorizarea centralizată a trenurilor (centru control operațional), precum și sisteme dinamice de anunțare și informare a pasagerilor. În mare, fiecare tren are un soi de umbrelă radio și orice apropiere a altui tren este astfel semnalizată, iar circulația gestionată corespunzător. Sistemul permite operarea automată a trenurilor fără un mecanic de tren. Sistemul face posibilă sincronizarea trenurilor în fazele de intrare (urcare către) stație și ieșire (coborâre din stație) astfel încât să fie minimizat consumul total energetic.

 

Trenurile, până la 60 de secunde unul de altul

Echipamentul gama Urbalis 400 este un sistem avansat de control al traficului și va contribui la reducerea congestionării traficului din București. Trenurile vor putea circula la intervale de până la 60-90 de secunde unul de altul, au explicat ingineri ai companiei.

A doua fază a proiectului, anume CBTC, va fi implementată pe durata a 27 de luni, anume cât se întinde contractul Metrorex de achiziție de trenuri de metrou.

Sistemul Urbalis va putea fi implementat si pe alte trenuri ale Metrorex într-un proiect ulterior, la cererea companiei de stat. Alstom a implementat  până în prezent sistemul CBTC Urbalis pe 101 linii de metrou din lume, pe 1.500 de kilometri din  23 de țări, între care Italia, Olanda, China, India și Canada.

Despre proiect, Gabriel Stanciu a mai spus că exclude posibilitatea ca Magistrala 5 să nu fie predată spre exploatare până la finele anului și că orice eventuale afirmații privind responsabilitatea companiei în întârzierea închiderii proiectului ar fi false.

Gabriel Stanciu a opiniat însă că soluția de execuție a Magistralei 5, anume trei contracte diferite, unul de infrastructură, altul de amenajări, al treilea de semnalizare (derulat de Alstom) a fost nepotrivită. Ar fi fost mai bine, a spus el, dacă ar fi fost un singur contract, iar părțile să se pună de acord între ele privind lucrările. Contrar, au fost situații în care au apărut informații distorsionate privind termenele de execuție a unor părți ale lucrărilor cu impact asupra altor grupe de lucrări.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole