vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

GALERIE FOTO S-au montat șinele la calea ferată de Otopeni. Când se va trece peste DN1

Lucrările la conexiunea feroviară Gara de Nord Aeroport Henri Coandă avansează în ritm alert. Recent, au fost montate șinele la calea ferată de Otopeni, pe porțiunea cuprinsă între DN1 și Terminalul Sosiri al aerogării. La finele lunii iulie, va începe supratraversarea DN1.

Adrian Bărbulescu

La stația feroviară din dreptul ultimului nivel al parcării pe termen scurt de la Terminalul Sosiri, se lucrează de zor, la ultimele finisaje.

Au fost puse șinele la calea ferată de Otopeni, între DN1 și noua stație

”A fost montată șina de cale ferată de la pila 25 (la limita cu DN1 – n.red.) până în dreptul stației. În stație deocamdată nu a fost montată, pentru că mai avem lucrări de făcut. De asemenea, au fost instalate și s-au făcut probe de funcționare la cele două scări rulante”, a declarat pentru Club Feroviar inginerul Liviu Trenchea, șeful de șantier al Arcada Company Galați de la Otopeni.

În galeria foto alăturată se poate observa că a fost montat inclusiv schimbătorul de cale (macazul) de dinaintea intrării în stație, unde linia se bifurcă – din linie simplă devine dublă.

Supratraversarea DN1 se va face la finele lunii iulie

Lucrările continuă și de cealaltă parte a drumului național. ”Am început forajul la pila 22 (în dreptul casei Roxanei Mărișoiu, cu care CFR SA se află în litigiu în instanță – n.red.). După toate datele, la finele lunii iulie vom ajunge cu viaductul în zona DN1 și tot atunci va fi gata zona de stație”, a mai spus Liviu Trenchea.

El a precizat că la sfârșitul lunii iulie se va începe supratraversarea DN1 cu viaductul feroviar. Ideal ar fi fost ca acest lucru să se fi făcut în timpul celor două luni de stare de urgență, când traficul auto era cvasiinexistent. Nu s-a putut însă din cauza litigiilor în Justiție introduse de Roxana Mărișoiu și de proprietarii hotelului Vienna House, în parcarea căruia mai trebuie forată o pilă (stâlp de susținere a viaductului). În cele din urmă, reprezentanții hotelului s-au înțeles cu cei ai Ministerului Transporturilor, așa că lucrările au fost deblocate în acea zonă. Deja, utilitățile au fost relocate. Acum, lucrările de supratraversare se vor face în plin sezon estival.

În aceste condiții, conexiunea feroviară va fi gata la finele lunii august, așa cum a promis ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Contract de aproape 400 milioane de lei

La începutul săptămânii trecute, un nou transport de grinzi pentru calea ferată de Otopeni a plecat de la fabrica din Negoiești, județul Prahova, cu un transport agabaritic, și au fost montate pe șantier.

Contractul pentru calea ferată de aeroport a fost semnat pe 11 iunie 2019 cu asocierea SC Arcada Company SA – SC ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH și are o valoare de 398,16 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul are drept scop asigurarea unei legături directe între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă prin construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 km și a unui viaduct de 1,52 km care va supratraversa DN1.

Se lucrează și la dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești

În paralel, austriecii de la Porr Construct lucrează la un proiect complementar – dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești. Conexiunea spre aeroport va porni de la Gara de Nord și se va bifurca din Magistrala 700 București-Urziceni în dreptul haltei Odăile.

În urmă cu zece zile, a fost montat și schimbătorul de cale (macazul) de la Odăile, pentru a face conexiunea cu linia ferată nou construită spre Aeroportul Henri Coandă. Lucrările la infrastructura feroviară pentru montarea unui schimbător nou de cale au fost finalizate duminică, 24 mai, după ce câteva zile se circulase cu transbordare auto între București Nord și Balotești.

Obiectivul de investiţii Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, în valoare de 50,5 milioane de lei, are finanţare asigurată din fonduri de la bugetul de stat. Trebuie precizat faptul că proiectul reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată după 1989 pe reţeaua feroviară exclusiv din fonduri de la bugetul de stat.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole