vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Bugetul Informatică Feroviară pe 2020 prevede un profit de 160.000 de euro, în creștere cu 18%

Bugetul Informatică Feroviară pe 2020 prevede un profit de aproximativ 160.000 de euro, mai mare cu aproape 18% decât cel înregistrat la finele anului trecut. Veniturile totale prognozate pentru anul în curs sunt de aproximativ șapte milioane de euro. Societatea este cunoscută publicului prin automatele de vânzare de bilete din gări și prin sistemul de ticketing.

Adrian Bărbulescu

Bugetul Informatică Feroviară pe 2020

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a pus în dezbatere publică, pe site-ul propriu, proiectul de Ordin comun privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Societăţii Comerciale ”Informatică Feroviară” S.A., filiala Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

În bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020 sunt programate venituri totale cu o creștere față de realizările anului precedent cu  2,66%, a cheltuielilor totale cu cu 2,36%, societatea programând încheierea exercițiului financiar cu un profit brut de 772.600 de lei, mai mare față de cel realizat al anului 2019 cu 17,86%.

Bugetul Informatică Feroviară pe 2020 prevede venituri de șapte milioane de euro

Veniturile totale, estimate pentru anul 2020, în valoare de 34,53 milioane de lei (echivalentul a aproximativ șapte milioane de euro), indică o creștere față de anul precedent cu 2,66%. În cadrul veniturilor totale, veniturile din exploatare dețin o pondere de 99,24%, restul fiind venituri financiare. Veniturile din exploatare vor înregistra o creștere cu 3,27% față de anul precedent, iar veniturile financiare cu 42,31%.

Informatică Feroviară SA își propune ca în acest an să realizeze cheltuieli totale în anul 2020 în valoare de 33,76 milioane de lei, în creștere cu 2,36% față de cele preliminate pentru anul 2019. În cadrul cheltuielilor totale, cheltuielile de exploatare dețin o pondere de 99,98%, restul fiind cheltuieli financiare. Cheltuielile de exploatare vor înregistra o creștere cu 2,35% față de anul precedent, iar cheltuielile financiare cu 67,20%.

Salariu mediu brut de 6.778 de lei

Cheltuielile de natură salarială au fost programate cu respectarea prevederilor art.48 alin.(1) lit.d din Legea nr.5/2020 – legea bugetului de stat pe anul 2020 și a reîntregirii acestora, pentru întregul an, 2020, determinate ca urmare a acordării unor creșteri salariale în anul 2019 și de  creșterea numărului de personal prognozat la finele anului 2020 față de cel existent la 31.12.2019.

Câştigul mediu lunar brut pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Legii anuale a bugetului de stat este de 6.778 de lei. Societatea are un număr mediu de 253 de angajați, iar la finele anului se estimează că vor fi 258.

Bugetul Informatică Feroviară pe 2020 prevede investiții de aproape un milion de euro

Anul trecut, Informatică Feroviară SA nu a înregistrat plăți restante și pentru  anul 2020 nu programează plăți restante. Sursele pentru investiții programate pentru anul 2020 sunt în sumă totală de 4,32 milioane de lei (aproape un milion de euro) și sunt finanțate din surse proprii, respectiv din amortizare.

Cheltuielile de investiții programate pentru anul în curs, în valoare de 3,62 milioane de lei, vor fi făcute atât  pentru a înlocui bunurile  amortizate, uzate fizic și moral, cât și pentru de a le moderniza pe cele existente în strictă legătură cu obiectul principal de activitate al societății.

Istoria activității de informatică feroviară începe în 1967

Informatică Feroviară a fost înfiinţată ca societate comercială – filială a Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, prin externalizarea servicilor informatice furnizate de Centrul de Informatică al CFR şi de Oficiile de Calcul ale Regionalelor CFR, se arată pe site-ul societății.

Povestea informaticii la calea ferată din România a început prin înfiinţarea „Centrului de Calcul Mecanizat și Electronic” al Ministerului Căilor Ferate (Ordinul MCF nr. 261/18.07.1967). De-a lungul timpului numele instituției s-a schimbat, devenind „Centrul de Calcul Electronic” al Ministerului Transportului şi Telecomunicaţiilor (1 aprilie 1971), apoi „Centrul de Informatică şi de Calcul Electronic” al SNCFR (21 august 1991), pentru ca în 1998, după reorganizarea SNCFR, să devină „Centrul de Informatică” al CFR.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 706 /03.07.2002, Informatică Feroviară funcţionează ca societate comercială, cu statut de filială a CFR SA.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole