vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

EXCLUSIV Poliția Transporturi a dat peste 500 de amenzi în gări de Paști. S-a întocmit și un dosar penal

Poliția Transporturi a dat peste 500 amenzi în gări de Paști, dar și în trenuri, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare emise în contextul stării de urgență decretate de președintele Klaus Iohannis. În perioada de dinainte și după sărbătorile de Paști, gările și trenurile au fost luate cu asalt de români.

Adrian Bărbulescu

amenzi în gări de Paști controale în gări Rail Action Day

”În perioada 17-21 aprilie a.c., au fost aplicate de către Poliția Transporturi 518 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare, cu o valoare de 882.930 de lei”, a precizat comisarul șef de poliție Olga Menaev, răspunzând unei solicitări în acest sens adresate de Club Feroviar.

Amenzi în gări de Paști, pentru lipsa declarației pe propria răspundere

Majoritatea sancțiunilor prevăzute de Ordonanțele Militare au fost aplicate pentru lipsa declarației pe propria răspundere sau în cazul în care aceasta conținea date inexacte.

A existat și o situație în care persoana în cauză a prezentat polițiștilor o adeverință de salariat falsă, sens în care a fost sancționată contravențional, dar i s-a întocmit și dosar penal pentru infracțiunile de fals și uz de fals, a mai precizat reprezentantul Inspectoratului General al Poliției Române.

Gara de Nord, luată ”cu asalt” înainte de Paști

În Gara de Nord din București, în Vinerea Mare era o aglomerație de nedescris, fără a fi respectată distanțarea socială impusă prin Ordonanțele Militare, a relatat la vremea respectivă Club Feroviar.

Peroanele erau pline de persoane care nu respectau regulile impuse de autorităţi. Majoritatea oamenilor nu păstrau distanţa faţă de ceilalţi călători, iar cei mai mulţi dintre ei nici nu purtau măşti sau mănuşi de protecţie.

Deputatul Sorin Bota a criticat măsurile luate de CFR Călători

Tot în Vinerea Mare, deputatul independent (fost PSD) Sorin Bota, fost secretar de stat pe vremea când Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT – denumirea din acea perioadă) era condus de Miron Mitrea a dat publicității o declarație de presă intitulată ”CFR-ul propune turul României pentru <homeleși> de Paște”.

Parlamentarul, care este și vicepreședinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, se referea la comunicatul de presă dat publicității de CFR Călători prin care se anunța suplimentarea trenurilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale. ”În România, virusul e mai puțin periculos decât prostia. Mesajul președintelui României, transmis cât se poate de clar, nu a ajuns și la urechile  directorului CFR. Ce să înțeleg din decizia domnului Dan Marian Costescu? Că se dorește plimbarea trenurilor goale pentru mărirea pierderilor CFR Călători? Că se urmărește revigorarea turismului printr-un tur oferit pe calea ferată? Voi încă nu ați înțeles că noi nu stăm în casă pentru că ne plictisim? Voi încă nu ați înțeles că acest stat în casă înseamnă sacrificiu făcut, cu scopul de a ieși cât mai repede din situația aceasta și de a reporni cât mai repede motoarele economiei? Ce să mai creadă cetățeanul, câtă vreme reprezentanți de vârf ai Guvernului României excelează, în aceste zile, cu tot soiul de mesaje contradictorii, care mai de care mai aberante?”, a scris deputatul.

Alte amenzi în gări date de Poliția Transporturi

Și la începutul stării de urgență, Poliția Transporturi a dat amenzi în gări. Polițiștii de la Transporturi au aplicat peste 2.500 de amenzi în gări și trenuri și au întocmit trei dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare 3.

”În urma verificărilor efectuate la structura de specialitate din cadrul Poliției Române a rezultat faptul că, în perioada 25 martie – 3 aprilie 2020, polițiștii de la Direcția de Poliție Transporturi au aplicat 2.506 sancțiuni contravenționale în gări și trenuri, pentru încălcări ale prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 din 24 martie 2020, în valoare totală de 2.007.590 de lei, și au întocmit trei dosare penale”, a comunicat la vremea respectivă, la solicitarea adresată de Club Feroviar, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acum, Poliția Transporturi a dat amenzi în gări de Paști.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole