vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Metrorex va colabora cu primăriile pentru extinderea rețelei de metrou

Rețeaua de metrou va putea fi extinsă prin fonduri europene în urma colaborării dintre Metrorex și administrațiile locale, potrivit Ministerului Fondurilor Europene. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Organismul Intermediar pentru Transport din cadrul Ministerului Transporturilor actualizează ghidul solicitantului „Dezvoltarea infrastructurii de metrou”.

Doru Cireașă

extinderea rețelei de metrou bugetul Metrorex rectificat mentenanța trenurilor de metrou
Metroul va fi extins în colaborare cu autoritățile locale

Extinderea rețelei de metrou, prin colaborare Metrorex – autorități locale

 Potrivit noului ghid, societatea comercială de transport cu Metroul București – METROREX S.A. va putea depune, conform noilor prevederi, proiecte alături de Autoritățile Publice Locale aferente sectoarelor Municipiului București.

Eligibilitatea parteneriatelor dintre METROREX și primăriile sectoarelor municipiului București a fost aprobată în contextul în care acestea și-au manifestat interesul de a dezvolta anumite proiecte de dezvoltări punctuale ale rețelei de metrou în conformitate cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov.

Extinderea Magistralei 2, dată exemplu

Astfel, Primăria Sectorului 4 a elaborat un studiu de fezabilitate pentru un proiect de construire a unei noi stații de metrou pe Magistrala 2, situată între stația de metrou Berceni și Șoseaua de Centură. În acest sens, a fost semnat anterior un  protocol de intenție între METROREX și Primărie.

Scopul ghidului „Dezvoltarea infrastructurii de metrou” este acela de a asigura o mobilitate ridicată a persoanelor, a îmbunătăți condițiile de transport urban și periurban din regiunea București – Ilfov, de a crește gradul de confort și de siguranță a călătorilor și de reducere a duratelor de călătorie.

Primăria Sectorului 4, prima autoritate eligibilă pentru extinderea rețelei de metrou

Primăria Sectorului 4 a anunțat miercuri dimineață că este, începând din 13 aprilie 2020, prima autoritate locală din Capitală eligibilă pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în vederea extinderii rețelei de metrou a Bucureștiului.

„Încheiem astfel o etapă dificilă a acestui proiect și ne pregătim deja documentația pentru accesarea fondurilor necesare construirii stației de metrou. Le mulțumesc și pe această cale factorilor de decizie de la nivel guvernamental și țin neapărat să le transmit recunoștința mea tuturor colegilor (mai ales celor din cadrul Primăriei Sectorului 4) care au lucrat zi și noapte pentru ca acest proiect, vital pentru dezoltarea Sectorului 4 și a Bucureștiului, să fie ceea ce este astăzi: un exemplu de bune practici pentru administrațiile de sector din Capitală”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Care sunt activitățile finanțabile

Printre activitățile finanțabile, se numără:

– construirea de noi tronsoane de metrou;

– achiziția de material rulant modern şi modernizarea echipamentelor aferente stațiilor pe reţeaua de metrou existentă, pentru creşterea gradului de confort şi siguranţă pentru publicul călător şi reducerea duratelor de călătorie;

– achiziția și instalarea de echipamente pentru accesul călătorilor în staţiile de metrou şi de sisteme moderne de siguranţă a circulaţiei;

–modernizarea sistemelor de ventilație;

– modernizarea stațiilor de metrou;

– managementul de proiect;

–asistență pentru managementul proiectelor, publicitate;

– elaborarea aplicației de finanțare, inclusiv a documentelor suport (Studiu de Fezabilitate, Proiecte tehnice, Analiza Cost-Beneficiu, Analiza Instituțională, Evaluarea Impactului asupra Mediului, Studiu de evaluare adecvată etc);

– elaborarea documentaţiei/ documentaţiilor de atribuire pentru contractele de servicii, lucrări şi furnizare.

Proiectele pot fi depuse  în aplicația electronică MySMIS până la data de 31 decembrie 2022.

Cerere de extindere a rețelei pe direcția nord-sud, dar și spre vest

Cele mai mari presiuni sunt pentru extinderea rețelei de metrou spre direcțiile nord (Pipera), vest (autostrada A1) și spre Sud (comuna Berceni).

La finele anului trecut oficialii Metrorex spuneau că societatea are pregătite proiecte în valoare de 6,5 miliarde euro pentru dezvoltarea și modernizarea rețelei. Metrorex ia în calcul inclusiv angajarea unor credite în condițiile în care nu va primi în întregime fondurile nerambursabile necesare, spuneau ei.

Compania are și planuri de realizare a unor noi magistrale sau extinderea celor actuale. Spre autostrada A1 metroul va fi extins cu patru stații.

Pentru prelungirea magistralei 1 cu 3,7 kilometri, vor trebui cheltuiți 280 milioane euro, fără TVA.

Magistrala 2 va fi și aceasta prelungită. Pe partea de nord, spre Pipera, magistrala se va prelungi cu două stații. Proiectul are o valoare de 180 milioane euro și prevede realizarea suplimentar a 1,6 kilometri. În partea de sud magistrala se va duce cu o stație mai departe spre comuna Berceni. Proiectul este unul avansat.

Metrorex vrea să realizeze și un așa zis semi-inel sudic, între Crângași și Dristor. Aceasta ar urma să fie magistrala 8. „Semi- inelul de sud Crângași – Dristor va avea o lungime de 17 kilometri și o valoare de 1,8 miliarde euro”, afirma Marin Aldea, la acel moment director general al societății.

Planurile prevăd o legătură feroviară Gara de Nord – Progresul. „Alt proiect important este extinderea liniei 4 de la Gara de Nord la Progresul. Practic, completăm magistrala 4. La acest moment sunt finalizate studiile de prefezabilitate și fezabilitate, cu o finanțare asigurată printr-un grant elvețian. Proiectul are 11,92 kilometri cale dublă,  13 stații, un depou și 15 trenuri. Valoarea totală este de 1,8 miliarde euro. Ne dorim ca acest proiect să intre în finanțare pe următorul cadru 2021 – 2027 pe fonduri nerambursabile căci îndeplinește condițiile necesare. Finalizarea ar dura 4 ani de zile”, spune directorul general. Magistrala 7 este un alt proiect a cărui valoare va fi de 2,4 miliarde euro. Cei 26 de kilometri de rețea construiți vor lega localitățile Bragadiru și Voluntari.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole