vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Marcel Vela anunță că se închid vagoanele restaurant și terasele din gări, din cauza epidemiei de coronavirus

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seara că, implicit, se închid vagoanele restaurant și terasele din gările de pe teritoriul României.

se închid vagoanele restaurant

”Se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturi alcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice din interiorul sau exteriorul locației”, a declarat Marcel vela la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde a susținut o conferință de presă împreună cu secretarii de stat Bogdan Despecsu, în contextul epidemiei de coronavirus.

Se închid vagoanele restaurant. CFR Călători mai are doar trei

CFR Călători mai are doar trei vagoane restaurant în circulație. Numărul lor a scăzut drastic în ultimii ani, din cauza furturilor unor angajați care nu declarau toate produsele vândute și își însușeau veniturile care ar fi trebuit să intre în conturile societății feroviare de stat. Unul dintre vagoanele restaurant active se afla în componența trenului InterRegio Dacia, București Nord – Wien Hauptbanhoff, care tocmai ce a fost anulat din cauza restricțiilor de călătorie introduse de Ungaria.

Alte trenuri au în componență vagoane clasă în cadrul cărora există un spațiu de bar, la care se vând băuturi răcoritoare și alcoolice șio sandwich-uri sau chipsuri. Și aici apare o problemă de funcționare, în contextul noilor măsuri guvernamentale.

În fiecare gară din România există cel puțin un restaurant sau o terasă

În ceea ce privește gările, aproape în fiecare stație feroviară din România (sau în imediata apropiere a ei) se află câte o terasă sau un restaurant în toată regula. Și aceste unități de alimentație publică vor intra sub incidența măsurii anunțate de ministrul Marcel Vela.

De exemplu, nici restaurantele Mc Donalds sau KFC din Gara de Nord din București nu vor mai putea vinde alimente sau băuturi decât în regim de take away.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole