vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Noul coronavirus. Marcel Vela anunță suspendarea unui tren care nu mai circulă de mai bine de 10 ani

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat luni seara suspendarea unui tren care nu mai circulă de mai bine de 10 ani de zile, în condițiile măsurilor luate în lupta cu noul coronavirus. El a anunțat suspendarea transportului rutier și feroviar din și spre Italia.

Adrian Bărbulescu

noul coronavirus

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, la sediul ministerului, măsurile după ședința Consiliului Special pentru Situații de Urgență.

“Se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate, regulate speciale şi ocazionale în trafic internaţional pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia şi din Italia, începând cu data de 10 martie, ora 12,00 până în data de 31 martie, ora 12,00, ora României”, a declarat Vela, la finalul şedinţei.

El a mai spus că operatorii de transport rutier care efectuează curse care tranzitează Italia au obligaţia de a le comunica cetăţenilor români care se vor îmbarca din Italia către România faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz.

Noul coronavirus. Măsuri în domeniul feroviar

Această măsură vine după ce, anterior, același consiliu suspendase cursele aeriene către și dinspre Italia. Ei bine, surpriza abia acum apare.

“Se aprobă suspendarea sau, după caz, interzicerea introducerii de către operatorii feroviari de transport călători de noi trenuri directe spre Italia şi dinspre Italia spre România, începând cu data de 12 martie 2020, ora 12,00, până la data de 31 martie 2020, ora 12,00. Operatorii feroviari au obligaţia de a distribui materiale tipărite care să aducă la cunoştinţa călătorilor faptul că cetăţenii români care vor veni din Italia către România vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma această printr-o declaraţie pe proprie răspundere la urcarea în tren”, a spus Vela.

Trenul Gara de Nord-Venezia Santa Lucia e istorie de mult timp

Realitatea stă cu totul altfel. Între România și Italia nu mai există de mult o legătură feroviară directă.

În urmă cu mai bine de zece ani, încă mai circula trenul București Nord – Venezia Santa Lucia, care însă a fost anulat din cauza timpului mare de parcurs (peste 48 de ore) și în contextul apariției curselor aeriene low-cost. De fapt, nu era un tren propriu-zis, ci un singur vagon de dormit care era atașat, pe traseu, la mai multe garnituri. Acum, cine vrea să vină din Italia cu trenul trebuie să schimbe la Viena. Capitala Austriei este cea mai vestică destinație operată direct din România, de CFR Călători.

Pe de altă parte, sintagma ”introducerea de noi trenuri” nu-și are rostul, din moment ce nu există niciunul în prezent și nici nu și-a exprimat nimeni dorința de a introduce o asemenea conexiune feroviară.

Lucian Bode nu l-a contrazis pe colegul său de Guvern

Interesant este faptul că, deși prezent la același prezidiu, ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, nu l-a contrazis pe colegul său de cabinet. El s-a mulțumit doar să facă precizări în ceea ce privește transportul rutier regulat între cele două țări.

”Pe servicii regulate sunt 66 de linii operate de 91 de contractori, pe linia România-Italia și Italia-România. În total, sunt 294 de linii de transport. Noi, în hotărâre, am făcut referire la serviciile regulate, operate de firmele de transport”, a spus ministrul Transporturilor.

Duminică seara, după o ședință a consiliului menționat, Lucian Bode anunța că vor urma și măsuri în domeniile rutier și feroviar, după cele în sectorul aerian.

“Astăzi am luat o decizie foarte clară în legătură cu situaţia pasagerilor veniţi în România din Italia pe cale aeriană. Cu siguranţă mâine vom lua în discuţie şi celelalte trei moduri de transport şi anume cu autocarul şi microbuzul, cu trenul şi cu maşinile personale.  Trebuie să eliminăm orice risc pe fiecare mod de transport”, a explicat Bode.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole