vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Buget pe pierdere cu peste jumătate de miliard de lei pe acest an la CFR Călători

Operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători va avea în 2020 un buget cu o pierdere asumată de 530 de milioane de lei, informația fiind confirmată de șeful companiei, Dan Costescu.

Doru Cireașă

Dan Costescu a demisionat Dan Costescu director la CFR Călători

Recent directorul general CFR Călători a spus că, la momentul preluării companiei de către el, a găsit un buget creionat pe 2020 cu o pierdere de 603 milioane lei pe 2020. ”Din acest punct plecăm. Ştim ce avem de făcut şi sunt pregătite mai multe pachete de măsuri. Prin toate mecanismele legale posibile în acest moment şi deciziile pe care le-am luat, am reuşit în câteva zile să reducem 50 de milioane de lei din această pierdere. Primul pachet a fost implementat repede, iar celelalte intervenţii vor fi lansate de acum înainte. Trebuie însă să fim conştienţi că aceste intervenţii au termene de aplicare şi produc efecte pe perioade diferite, de la câteva săptămâni la luni sau chiar ani. Şi este la fel de important ca acestea să fie susţinute şi continuate pe termen lung de forţele politice, indiferent care sunt acestea sau conducerile companiei”, spunea recent directorul general CFR Călători.

Cifrele au fost reconfirmate marți pentru Club Feroviar. „Am declarat că am găsit la 603 milioane lei, am făcut un pachet de măsuri în urma căruia am scăzut la (…) (530 milioane lei – n.red.) și a ajuns acolo, da”, a răspuns el întrebării dacă pierderea va fi de 530 milioane lei.

Pierderile ar fi deci mai mari decât cele planificate pe anul trecut pentru CFR Călători prin HG 339 din 2019 care prevedea un minus de 430 de milioane lei.  Zilele trecute surse din cadrul companiei CFR Călători declarau că pierderea finală a CFR Călători pe anul trecut va coborî la 180 – 190 milioane lei.

La începutul lunii ianuarie 2020, bugetul rectificat al CFR Călători prevedea pierderi în scădere, anume 354,5 milioane lei în 2019 şi venituri totale de 2,27 miliarde lei, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.

Compania estima iniţial (la începutul lui 2019) pierderi de 431,05 milioane lei pentru anul trecut  la venituri totale de 2,136 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli al companiei, publicat în luna mai în dezbatere.

Referitor la pierderea de 190 de milioane de lei pe anul trecut, Costescu afirmă că nu crede în posibilitatea atingerii acesteia:  „Sunt vise, când au plecat ei poate așa era dar toată lumea știe că în ianuarie, februarie, martie (lucrurile – n.red.) se schimbă. Îți vin facturi din urmă si toate acestea trebuie luate în calcul, cu toate provizioanele contabililor pentru riscuri de neîncasare. Dar trecutul nu mă interesează, nu sunt istoric, eu mă ocup de viitor”, spune Costescu.

Cifrele exacte privind pierderile CFR Călători pe 2019 se vor afla de abia în luna aprilie, de regulă după a treia balanță lunară.

Dan Costescu are și câteva explicații pentru pierderile mai mari decât cele stabilite la începutul anului trecut. Este vorba de cheltuieli mai mari cu salariile care au crescut, cu utilitățile, energia de tracțiune, subvenția micșorată cu 140 de milioane de lei.

În plus bugetul va reflecta și investițiile dorite. „Totul este relativ atât timp cât statul nu își asigură obligația de compensare financiară, de serviciu public  Obiectivul meu este să dezvolt (…) aș face niște cheltuieli cu riscul unei pierderi mai mari, să dezvolt parcul de vagoane. Sunt lucruri concrete ce au fost făcute căci vagoanele puse sunt realitate, pot fi numărate pe teren, ele există”, spune el.

Pierderi de 600 de milioane lei au fost vehiculate recent și de sindicate, acestea afirmând că vina ar aparține și Autorității pentru Reformă Feroviară, mai precis noului mecanismului de compensare gândit de această instituție, care ar dezavantaja compania de stat.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole