vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

EXCLUSIV Numărul de pasageri transportați de CFR Călători a crescut cu 3,77% în 2019

Numărul de pasageri transportați de CFR Călători a crescut anul trecut cu 3,77% față de 2018, potrivit estimărilor făcute de conducerea operatorului feroviar de stat, comunicate la solicitarea formulată de Club Feroviar. Numărul de călători a fost în creștere și în sezonul estival, dar și în perioada sărbătorilor de iarnă.

Adrian Bărbulescu

pasageri transportanți de CFR Călători Eurobarometru despre drepturile pasagerilor Gara de Sud din Ploiești

”În anul 2018, la nivelul întregii rețele feroviare, CFR Călători a transportat peste 53,5 milioane de călători. La finalul anului 2019, CFR Călători estimează că numărul de călători transportați ar putea ajunge la 55 de milioane”, se arată în răspunsul dat de CFR Călători la solicitarea în acest sens a Club Feroviar.

Făcând un calcul simplu, se constată că avem de-a face cu o creștere a numărului de pasageri (călători expediați, în limbajul feroviar) de 3,77%. Conducerea societății a precizat că față de anul 2018 se observă un trend ascendent al călătoriilor pe distanțe mai lungi, cu trenurile InterRegio.

Numărul de pasageri transportați de CFR Călători a crescut în vară și în decembrie

La creșterea numărului de pasageri ai operatorului feroviar de stat și, implicit, la majorarea veniturilor au contribuit semnificativ încasările sporite din sezonul estival 2019. Vara trecută, Trenurile Soarelui (garniturile directe București – Mangalia) au început să circule spre litoral încă din minivacanța de Rusalii. Asta în vreme ce în 2018 conducerea CFR Călători de la vremea respectivă, în frunte cu directorul general Leon Bărbulescu, a pus în mișcare Trenurile Soarelui abia din 30 iunie. În acest fel, în luna iunie 2018 au realizat câștiguri nesperate patronii de microbuze și autobuze, în defavoarea societății feroviare de stat.

O altă perioadă din an în care orice transportator, fie el rutier, aerian sau, în cazul nostru, feroviar lucrează la capacitate maximă este perioada sărbătorilor de iarnă, care include Crăciunul și Revelionul. Și aici se constată un trend ascendent la nivelul operatorului feroviar de stat de transport călători.

”CFR Călători estimează că în luna decembrie a transportat aproximativ 4,2 milioane de călători. În luna decembrie 2018, CFR Călători a transportat aproximativ 4,1 milioane de călători”, au răspuns oficialii societății la solicitarea Club Feroviar.

Scăderi pe toată linia în cursul anului 2018

Pe cale de consecință, după cum a anticipat Club Feroviar încă de la mijlocul lunii decembrie, 2019 a fost un an pe creștere, după un 2018 dezastruos. Raportul de activitate al CFR Călători pe 2018 indică scăderi ale tuturor indicatorilor, atât în ceea ce privește numărul de trenuri și de vagoane cât și al numărului de călători transportați.

În 2018, pe întreaga reţea feroviară din România au circulat zilnic în medie 1.366 trenuri ale CFR Călători, cu 4,3% mai puține faţă de anul anterior, când au fost 1.426. În cadrul obligației de serviciu public, au fost operate zilnic, în medie, 1.082 trenuri, cu 4,7% mai puține față de anul 2017 (1.135).

”Acest fapt a fost determinat de măsurile adoptate în luna martie 2018, de anulare sau de limitare a circulației unui număr de aproximativ 100 de trenuri. Astfel, valoarea inițială planificată pentru mersul de tren 2017/2018 de aprox. 53,1 mil. tren-km a fost diminuată cu aprox 6%, în corelare cu reducerea corespunzătoare, la acea dată, a compensației asigurate de la bugetul de stat, ca plată a serviciilor publice. Măsurile au fost impuse și în contextul diminuării parcului de material rulant”, se arată în Raportul de activitate pe 2018 al CFR Călători, obținut de Club Feroviar.

Numărul călătorilor s-a diminuat în urmă cu doi ani cu 1,6%

Și în cazul indicatorului tren kilometru se constată o scădere de 4,9% , pierderea cea mai mare fiind la trenuri InterRegio.

Astfel, dacă în 2017 s-au înregistrat 53.460 mii tren km, anul trecut valoarea a fost de numai 50.806. În ceea ce privește parcursul călătoriilor (călători km) s-a înregistrat o scădere de 3,2% (de la 5.097 la 4.923 milioane călători km). Referitor la indicatorul tren km IR, valoarea acestuia s-a situat anul trecut la 23.253 mii, comparativ cu 25.467 mii în anul 2017.

În ceea ce privește indicatorul călători expediați (pasageri transportați de CFR Călători), potrivit Raportului de Activitate al Călători pe 2017, în acel an el a fost de 54,35 milioane. Făcând un calcul simplu, se constată că în 2018 numărul călătorilor expediați la nivelul operatorului fgeroviar de stat a scăzut cu 1,6% comparativ cu 2017.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole