vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

BREAKING Protestul din depouri s-a încheiat. A fost semnat contractul CFR Călători-SCRL

Protestul din depouri, declanșat ”spontan” în cursul dimineții de joi, s-a încheiat, iar toți angajații au reluat lucrul în jurul prânzului.

Protestul din depouri

Conducerea CFR Călători a semnat contractul de prestări servicii pe anul în curs cu SCRL Brașov.

Faptul că în cursul zilei de azi urmează să fie semnat contractul fusese anunțat de Grigore Mare, președintele Federației Naționale Sindicale Mișcare Comercial Vagoane, într-o declarație acordată Club Feroviar în cursul dimineții.

”SCRL e în insolvență și angajații sunt dezorientați, se tem pentru salariile lor, pentru că CFR Călători nu a mai semnat contractul cu SCRL. Pe de altă parte, nici CFR Călători nu are contract de serviciu public cu statul. E un cerc vicios”, spunea liderul sindical.

Protestul din depouri a izbucnit joi dimineață

Joi dimineața, angajații de la mai multe depouri ale CFR din țară, în mai multe orașe precum Brașov, Arad, Ploiești, Satu Mare sau Timișoara, au oprit lucrul, cauză din care cel puțin 15 trenuri au fost anulate. Angajaţii Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov au oprit încă de marţi lucrul, pe motiv că CFR Călători încearcă să o falimenteze, prin preluarea etapizată a personalului. La protestele din vara anului trecut, tocmai angajații SCRL cereau să fie preluați de CFR Călători.

Ministrul Lucian Bode s-a implicat în rezolvarea conflictului

La solicitarea ministrului Lucian Bode, a avut loc întâlnirea managementului CFR Călători cu reprezentanții salariaților Societății de Reparații “CFR SCRL Braşov” S.A.
În contextul protestelor organizate la nivelul SCRL, ministrul le-a cerut celor două părți să poarte discuții astfel încât în cel mai scurt timp să fie reluată activitatea, transmite BIroul de Presă al Ministerului Transporturilor.
”Așa cum am spus și la întâlnirea cu sindicatele din calea ferată din această săptămână, dialogul este singura cale de rezolvare a problemelor pe care le aveți. În lipsa dialogului, problemele nu se rezolvă de la sine iar starea de conflict poate escalada. De aceea vă solicit să discutați până când veți găsi o soluție de compromis. Trebuie să vă gândiți în permanență că prestați un serviciu public și orice întârziere sau anulare de tren îi afectează în primul rând pe români. Nu uitați că sunteți aici să găsiți soluții iar acest lucru trebuie să îl faceți cât mai repede. Normal era să nu ajungeți în această situație, normal era să vă rezolvați rapid orice divergență” a spus ministrul Lucian Bode.
În urma discuțiilor tuturor factorilor implicați, activitatea CFR SCRL a fost reluată, a mai precizat MT.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole