vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Și bulgarii fac licitație pentru rame electrice. În România sunt trei proceduri, niciuna finalizată

BDZ Passengers, parte a grupului feroviar de stat BDZ Holding, a anunțat vineri că vrea să organizeze o licitație pentru rame electrice. În România sunt anunțate sau în derulare trei licitații pentru achiziția de rame electrice sau diesel noi, însă niciuna nu a fost dusă la bun sfârșit.

Adrian Bărbulescu

licitație pentru rame electrice

Compania a preecizat că așteaptă oferte pentru participarea la o licitație în valoare de 246,8 milioane de leva (echivalentul a 126,2 milioane de euro) pentru furnizarea a 16 rame electrice (EMU) noi.

Toate cele 16 trenuri vor trebui livrate în termen de trei ani de zile de la data semnării contractului. Prima livrare ar urma să aibă loc în termen de doi an, a precizat conducerea BDZ Passengers, citată de site-ul SeeNews.com.

Va trebui ca noile trenuri  să aibă o viteză maximă de 160 km/oră. Candidații selectați vor fi invitați să depună ofertele tehnice și financiare, care apoi vor fi evaluate pe baza prețului, costului de mentenanță și a cheltuielilor medii pe pasager transportat.

Această licitație face parte din strategia companiei de înnoire a parcului său de material rulant.

Oferta Astra-CRRC la licitația organizată de ARF, reanalizată în urma deciziei CNSC

La București, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat în acest an o licitație pentru achiziţia de material rulant nou, care vizează iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice. Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/oră.

Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM și bugetul de stat. Valoarea estimativă a procedurii este cuprinsă între 1,7 și 4,55 miliarde lei, valoarea superioară fiind valabilă în cazul în care ARF mai cumpără 40 de rame. Trebuie menționat faptul că, spre deosebire de Bulgaria, unde nu sunt operatori privați și fondurile europene au putut fi accesate direct de operatorul național BDZ, în România banii de la Bruxelles sunt atrași de ARF. Apoi, odată cumpărate, ramele vor fi distribuite prin închiriere către CFR Călători și operatorii privați.

Numai că licitația organizată de ARF este în impas, după ce, la finele lunii noiembrie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dat dreptate companiilor Alstom și Siemens privind oferta depusă de Astra Vagoane – CRRC la licitație de rame electrice a ARF. Autoritatea este obligată să reanalizeze în termen de 60 de zile oferta CRRC-Astra, desemnată inițial câștigătoare de către ARF, în cel puțin trei puncte.

O nouă licitație pentru rame electrice lansată de ARF

Cu doar o zi înainte de decizia CNSC, ARF și-a anunțat intenția de a scoate la licitație achiziția a încă cel puțin 20 de rame electrice, de această dată de lung parcurs (RE-IR).

Cantitatea totală poate ajunge la 40 de unități. Documentația a fost depusă în SICAP în vederea validării acesteia de către ANAP – Autoritatea Națională de Achiziții Publice, urmând ca după aprobarea acesteia să fie făcută publică.

ARF a trimis către SICAP documentația de licitație pentru achiziţia a 20 de rame electrice inter-regionale noi și a serviciilor de mentenanță pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea suplimentării cantității inițiale cu încă 20 de rame electrice (RE-IR) și a perioadei de mentenanță cu încă 15 ani.

Criteriul de atribuire anunțat de ARF va fi este cel mai bun raport calitate–cost, din care componenta financiară este de 65%, iar componenta tehnic-calitate 35%. Valoarea totală estimată a contractului de achiziţii a Ramelor Electrice Inter-Regionale este în intervalul 1,31 miliarde de lei și 3,71 miliarde de lei, fără TVA.

CFR Călători vrea licitație pentru cumpărarea de rame diesel

În afară de cele două licitații organizate de ARF, și CFR Călători vrea să cumpere automotoare, de această dată diesel, în condițiile în care 60% din rețeaua feroviară din România este neelectrificată.

Ultima achiziție de automotoare de către CFR Călători datează din 2003, când au fost achiziționate 120 de DMU Siemens Desiro, cunoscute ca ”Săgeți Albastre”. Acum, licitația pregătită de operatorul feroviar de stat vizează într-o primă fază cumpărarea unui automotor, cu posibilitatea prelungirii până la 10 rame.

Este vorba de o licitație deschisă, în vederea achiziționării de rame automotoare cu tracțiune diesel pentru scurt și mediu parcurs, cu o valoare cuprinsă între 18,5 milioane de lei și 185 milioane de lei. Cu alte cuvinte, aproximativ 3,8 milioane de euro pe ramă. Contractul va fi încheiat inițial pe un an de zile, cu posibilitatea prelungirii până la patru ani.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole