vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

VIDEO Protest în gara Satu Mare. Navetiștii s-au așezat pe șine, Poliția a intervenit

Un protest în gara Satu Mare a avut loc luni după amiază, față de anularea unui tren Regio care făcea legătura cu Baia Mare.

protest în gara Satu Mare

Doi polițiști din cadrul Poliției Transporturi Feroviare au intervenit pentru a îndepărta protestatarii de pe caea ferată.

”Vă rugăm foarte frumos, haideți să mergem pe peron. Așa nu rezolvați nimic. Noi vă înțelegem, dar trebuie să realizați că riscați să plătiți anumite penalități, dacă cei de la CFR se vor îndrepta împotriva dumneavoastră”, a declarat unul dintre polițiști.

În final, oamenii au eliberat calea ferată. Nu au fost amendați, doar li s-au luat datele de identificare. La fața locului a ajuns și un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi, dar nu a fost cazul să intervină, oamenii fiind foarte pașnici, relatează Presa Satu Mare.

Protest în gara Satu Mare, față de noul Mers al Trenurilor

Odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, a fost anulat trenul Regio cu plecare la ora 20,00, care făcea legătura între Satu Mare și Baia Mare, cu opriri în stațiile Botiz, Odoreu, Medieșu Aurit, Apa, Seini, Săbișa, Ilba, Cicârlău și Bușag.

Acum, spun călătorii, ultima cursă pornește la ora 16:10, iar cei mai mulți nu au cum să ajungă la tren pentru că încă sunt la serviciu. Este vorba și de o problemă financiară. Abonamentul cu CFR Călători până în localitatea Apa costă 95 de lei, în timp ce transportul cu microbuzul le-ar scoate din buzunare aproximativ 230 de lei lunar.

Oamenii încearcă acum să obțină sprijin și din partea ministrului Transporturilor, Lucian Bode.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole