vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Bogdan Chirițoiu: până la finele anului avem verdictul în investigația CE la CFR Marfă

Până la finele anului în curs vom afla de la Bruxelles verdictul în investigația CE la CFR Marfă, mai exact suma pe care trebuie plătită, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

investigația CE la CFR Marfă

“Lucrurile aici sunt clare că va fi o discuţie care va spune că CFR Marfă trebuie să dea bani statului, bani pe care probabil nu-i are. De ce? Pentru că CFR Marfă avea datorii la stat, s-a negociat cu Comisia Europeană ca aceste datorii să fie şterse prin metoda conversiei în acţiuni pentru a pregăti privatizarea CFR Marfă. Ea a eşuat în urmă cu câţiva ani. Între timp nu s-a întâmplat nimic, nicio restructurare la CFR Marfă, compania continuă să aibă pierderi şi aşa mai departe şi acum Comisia Europeană va spune: <Ştergerea de datorii era legată de privatizarea companiei, deci sub o gestiune privată şi în momentul ăla era liber de interferenţa statului, nu mai primea ajutoare de stat. Dacă nu aţi reuşit privatizarea, atunci trebuie ca datoriile alea să fie repuse pe rolul companiei>. Deci, ştim cum se va sfârşi această investigaţie. Nu ştim încă exact suma pe care va trebui să o returneze CFR Marfă statului, pentru că statul român susţine – sau Ministerul Transporturilor susţine – că CFR Marfă are şi nişte obligaţii legate de securitate naţională, care este normal să fie compensate de stat. Asta se discută acum: cât e normal să primească CFR Marfă din partea statului, pentru că firma e obligată să întreţină cele două feriboturi la Constanţa. Deci, asta este discuţia: cum cuantificăm obligaţia să păstreze siguranţa naţională. Altfel, repet, ştim decizia Comisiei, ne-a anunţat de mult, nu e niciun secret. Bănuiesc că până la sfârşitul acestui an vom primi o decizie”, a explicat Chiriţoiu pentru Agerpres.

După investigația CE la CFR Marfă, va trebui un proces de restructurare

El a susţinut că CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, fiind clar că nu va putea să mai funcţioneze ca până acum.

“CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, sub ce formă facem restructurarea…firma oricum are datorii, n-are de unde să mai plătească şi sutele astea de milioane de euro care vor veni suplimentar. Exact sub ce formă legală se va produce restructurarea nu ştiu să spun. Dar e clar că firma nu va putea să funcţioneze ca până acum”, a spus şeful autorităţii de concurenţă.

Întrebat ce părere are despre solicitarea sindicatelor din domeniul feroviar de reunificare a celor trei companii naţionale din domeniul feroviar, Bogdan Chiriţoiu a răspuns: “Despre reunificarea celor trei companii nu zic nici da, nici nu”.

Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii decembrie 2017, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor CFR Marfă.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole