vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Cum au ajuns chinezii să aibă cel mai bun preț la licitația trenurilor electrice regionale ale ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a făcut publice joi informațiile privind oferta financiară a celor trei companii participante la licitația de achiziție a 40 de rame electrice regionale. ARF a tras și linia finală, pe prima poziție din punct de vedere a punctajului fiind asocierea chinezo-română, CRRC – Astra Vagoane.

Componenta preț din licitație a luat în calcul atât prețul de achiziție a ramelor, costurile de mentenanță pe o durată de 15 ani și cele cu consumul de energie. S-a considerat o distanță de aproximativ 96 milioane tren – kilometru, respectiv 40 de rame care parcurg 447 kilometri pe zi timp de 15 ani și funcționează 358 de zile funcționare pe an. Cele mai mici costuri unitare de întreținere au fost prezentate de Alstom (4,12 lei tren-km), Siemens (4,37 lei  tren – km) și CRRC – Astra (5,63 lei tren – km).

Ca valori de achiziție lucrurile au stat astfel: cel mai mic preț unitar a fost propus de chinezi (23,48 milioane lei, valori fără TVA), Siemens cu 31,23 milioane lei și Alstom cu 32,59 milioane lei.

O situație puțin de înțeles privește consumul de energie al ramelor. Astfel oferta Alstom prevede costuri cu energia pe durata de exploatare de 15 ani de 1,11 miliarde lei în condițiile în care chinezii susțin că trenurile lor vor consuma energie de 86,31 milioane lei, iar Siemens de 133,94 milioane lei.

Cele trei categorii de costuri însumate, respectiv cele de achiziție, mentenanță și alimentare cu energie au dus la plasarea chinezilor pe primul loc cu 80 de puncte, a companiei Siemens Mobility pe locul secund cu 70,97 puncte și Alstom pe locul 3 cu 69,99 puncte.

La capitolul factor tehnic despre care Club Feroviar a scris zilele trecute (număr locuri, termene livrare, autorizare UE) Alstom și CRRC au obținut  câte 9 puncte, iar Siemens 7,5 puncte. In final CRRC a obținut în total 89 de puncte, Alstom 78,69 puncte iar Siemens Mobility 78,47 puncte.

Celelalte elemente ale ofertelor

Oferta tehnică prezentată de Alstom a prevăzut rama electrică Coradia Stream, model aflat în exploatare în Italia. Chinezii de la CRRC, asociați cu Astra Vagoane, au propus o ramă electrică de concepție proprie EMU intercity model care nu se mai află în exploatare în Europa. Și în fine, Siemens a propus modelul Desiro ML OBB cityjet care se află în exploatare în Austria și Germania.

Consumul declarat de cei trei a variat între 3,79 kwh/km și 5,74 kwh/km. La capitolul rame puse în funcțiune pe rețeaua europeană punctaj superior obțin producătorii europeni.

Un alt factor luat în calcul a fost capacitatea de transport. Practic, fiecare 10 locuri în plus peste cele 200 de locuri cerute minim prin documentația de licitație au adus în plus câte 2%. Condiția a fost să se respecte raportul locuri pe scaune – în picioare cerut. Maximul atins a fost 50 de locuri în plus care a adus 10% la punctaj. Din acest punct de vedere, cele trei oferte au prevăzut până la 32 de locuri în plus.

Un alt factor luat în calcul a fost programul de livrare, respectiv cel de livrare a primei unități și livrarea întregii cantități. Ofertele depuse au prevăzut termene de livrare a primei unități între 18 și 24 de luni , respectiv minimul și maximul admis, și 31 – 40 de luni pentru întreaga cantitate (minimul admis fiind totuși 32 de luni).

Licitaţia pentru achiziţia de material rulant nou vizează iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice. Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/oră. Operatorul economic care ofertează trebuie să facă dovada că în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani, a furnizat minimum 40 produse similare și a asigurat servicii de mentenanță ale ramelor electrice în valoare de minimum 114,28 milioane lei, fără TVA, echivalentul a 24 milioane de euro fără TVA.

Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM și bugetul de stat. ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar.
Valoarea estimativă a procedurii este cuprinsă între 1,7 și 4,55 miliarde lei, valoarea superioară fiind valabilă în cazul în care ARF mai cumpără 40 de rame.

Potrivit informațiilor precedente deținute de Club Feroviar,  în cazul în care asocierea CRRC – Astra Vagoane va câștiga contractul, primele rame urmează să fie aduse din China însă următoarele vor fi asamblate la Arad. Deasemenea, mentenanța ramelor ar urma să fie făcută de Astra Vagoane Arad.

 

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole