vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Greva de la SCRL s-a încheiat, în urma negocierilor cu conducerea CFR Călători

Greva de la SCRL, declanșată miercuri de reparatorii de locomotive ai CFR Călători, s-a încheiat, în urma negocierilor dure purtate cu conducerea operatorului feroviar de stat. O opțiune luată în calcul este ca cei peste 1.500 de angajați ai SCRL să fie preluați de CFR Călători, pentru un model de business mai eficient.

Adrian Bărbulescu

Greva de la SCRL grevă japoneză la SCRL Iași

Nu că n-a durat decât o vară, n-a durat decât o zi. Este vorba de greva declanșată miercuri de angajații Societății Comerciale de Reparații Locomotive (SCRL), companie cu sediul central la Brașov, dar care are peste 10 puncte de lucru în toată țara.

Joi, sindicaliștii de la SCRL au venit la București, pentru a discuta cu conducerea CFR Călători, în frunte cu directorul general Valentin Dorobanțu. Trebuie spus din capul locului că protestul, poate justificat, al reparatorilor de locomotive, a intervenit într-un moment cum nu se poate mai neinspirat, când se pune problema dacă la rectificarea bugetară CFR Călători va putea să își acopere ”gaura” de peste 400 milioane de lei din compensația primită (deocamdată doar promisă) de la bugetul statului.

Ei bine, în urma negocierilor purtate joi, ambițiile greviste s-au mai temperat în fața cifrelor din buget. Sindicaliștii și-au dat seama că prin întreruperea lucrului nu vor obține vreun avantaj pentru salariații pe care-i reprezintă, ba chiar dimpotrivă.

Asta mai ales în condițiile în care conducerea CFR Călători s-a arătat nemulțumită de prestația SCRL Brașov. ”Conducerea CFR Călători reiterează faptul că este total nemulțumită de prestația efectuată de salariații SCRL Brașov în asigurarea mentenanței locomotivelor (inclusiv de ritmul extrem de scăzut de livrare din reparație a locomotivelor care efectuează reparații planificate”, au precizat oficialii operatorului feroviar de stat.

Evident, aceste disfuncționalități nu le pot fi reproșate angajaților de rând, în acest caz fiind maki degrabă o problemă la nivelul managementului societății brașovene. Căreia i se va imputa și paguba integrală produsă prin încetarea activității în ziua de miercuri.

Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, conducerea CFR Călători a invitat conducerea SCRL Brașov pentru luni, 12 august, să vină la București pentru negocierea unui nou act adițional în vederea renegocierii tarifului orar de manoperă aferent contractului de mentenanță.

Greva de la SCRL ar putea genera o fuziune prin absorbție

În protocolul semnat de conducerea CFR Călători cu sindicaliștii de la SCRL Brașov mai apare o informație care ar putea să schimbe fundamental modelul de business al societății feroviare de stat.

Mai exact, se pune pe tapet posibilitatea ca cei peste 1.500 de salariați ai SCRL să fie reintegrați în cadrul CFR Călători. Nu de mâine, dar poarta rămâne deschisă. ”Reprezentanții salariaților SCRL Brașov vor trimite o analiză privind integrarea în cadrul SNTFC CFR Călători SA a celor 1.570 de salariați ai SCRL Brașov în două variante (cu/fără integrarea salariaților SAI Brașov), analiză efectuată cu repectarea strictă a prevederilor legale din OUG 26/2013 și alte prevederi legale incidente privind majorarea fondului de salarii al CFR Călători”, au mai convenit părțile participante la negocieri.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole