vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Claimurile Astaldi măresc pierderile Metrorex. Anul acesta, peste 300 de milioane de lei

automatizare pentru Magistrala 5Guvernul a aprobat bugetul Metrorex pe acest an, cu o pierdere brută de 304,7 milioane lei în creștere cu peste 200% față de pierderea de 95,3 milioane lei, aprobată anul trecut.

Capitolul care a înregistrat cele mai mari creșteri este „alte cheltuieli de exploatare ” unde se înregistrează o majorare de aproape 300 milioane lei față de anul trecut (1,3 miliarde lei față de 1,06 miliarde lei în 2018).

Este posibil ca majorarea înregistrată la alte cheltuieli de exploatare să fie cauzată de daunele pe care societatea trebuie să le plătească constructorului Magistralei V de metrou, respectiv firma italiană Astaldi. Aceasta a blocat în mai multe rânduri conturile bancare ale companiei de stat.

Un proiect de act normativ din toamna anului trecut, realizat de către Guvern, menționa faptul că existau hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești prin care erau impuse obligații de plată în cuantum de 188,35 milioane lei în cadrul obiectivului de investiții Magistrala V de metrou secțiunea Râul Doamnei – Hașdeu (Operă).

Potrivit contabililor, capitolul „alte cheltuieli de exploatare” include cheltuielile efectuate in avans, aferente exercitiului in curs, valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților datorate sau plătite terților și bugetului, valoarea donațiilor acordate, valoarea neamortizată a imobilizărilor necorporale sau corporale, scoase din activ, valoarea imobilizărilor în curs, scoase din evidență, sume în curs de clarificare, sume prescrise, scutite sau anulate, reprezentând creanțe față de clienți, debitori diverși etc..

Societatea înființată în 1998 are prevăzute pentru 2019 venituri totale 1,991 miliarde de lei, față de numai 1,738 miliarde de lei, cât era stipulat în bugetul pe anul trecut. Veniturile totale din exploatare se ridică la nivelul de 1,990 miliarde de lei, din care subvențiile primite conform prevederilor legale în vigoare sunt de 375,3 milioane de lei.

Cheltuielile totale prevăzute în proiectul de BVC Metrorex pe 2019 se ridică la suma de 2,295 miliarde de lei, în creștere cu 21,8% față de nivelul înregistrat anul trecut, de 1,883 miliarde de lei. Cheltuielile cu bunuri și servicii ating nivelul de 349 milioane de lei, adică peste 74 milioane de euro.

Creștere cu 36,6% a fondului de salarii în BVC Metrorex pe 2019

La capitolul cheltuieli cu personalul se constată o adevărată explozie. Acestea au prevăzut pentru 2019 un nivel de 640,6 milioane de lei (136,3 milioane de euro), în creștere cu 36,6% față de valoarea consemnată anul trecut, de 468,7 milioane de lei.

La finele anului trecut, angajații de la metrou au amenințat cu o grevă generală, la care au renunțat după ce sindicatele au obținut o majorare salarială de 20%, plus două prime în valoare de 2.000 de lei pe an. Salariul mediu net în Metrorex a ajuns astfel la aproximativ 4.000 de lei pe lună.

Făcând diferența dintre venituri și cheltuielile totale, rezultă o pierdere contabilă de 304,7 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 65 milioane de euro. Plățile restante ale Metrorex prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs se ridică la 115,54 milioane de lei, adică 24,6 milioane de euro. Creanțele restante pe care societatea de exploatare a metroului bucureștean le are de recuperat în acest an sunt în valoare de numai 4,2 milioane de lei.

”Creșterea numărului mediu de personal provine, în special, din angajarea eșalonată de mecanici, electromecanici, operatori, etc., pentru Magistrala V de metrou – secțiunea Eroilor – Râul Doamnei, cu 6 luni înainte de punerea în funcțiune a acesteia, în trimestrul IV 2019. Societatea prezintă un buget de venituri și cheltuieli pe anul 2019 dezechilibrat, subvenția alocată (375.300,00 mii lei) reprezentând 55% din necesarul fundamentat (680.000,00 mii lei), fapt ce conduce la o neacoperire a cheltuielilor privind activitatea curentă a metroului de 304.700,00 mii lei. Societatea încheie exercițiul financiar al anului 2018 cu o pierdere în valoare de 193.927,52 mii lei, din care 188.353,75 mii lei reprezintă cheltuieli de judecată definitive în cadrul obiectivului Magistrala V, Secțiunea Râul Doamnei – Hașdeu”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

 

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole