miercuri, septembrie 18, 2024
spot_img

INFRATRANS 2019. Dragos Titea: Guvernul alocă peste 300 milioane de lei pe utilaje de reparații a căii ferate

tren de lucru
Guvernul alocă în premieră bani pentru cumpărarea de utilaje dedicate căii ferate

Pentru prima dată cei de la CFR SA nu se mai pot plânge că nu sunt bani alocați pentru calea ferată, a spus, marți, secretarul de stat Dragoș Titea, în deschiderea INFRATRANS 2019.

Una dintre dovezi ar fi faptul că în acest an ar fi alocate peste 300 de milioane de lei pentru achiziția de utilaje dedicate reparației căii ferate. „Este pentru prima dată când se întâmplă aceasta”, a spus el. Titea a adăugat însă că s-ar putea face mai mult pentru atragerea forței de muncă în acest sector. „Nu am creat posibilitatea ca oamenii să vină spre domeniul CFR, ar trebui să fim mult mai deschiși pentru acest domeniu frumos”, a spus el.

În deschiderea evenimentului Doru Stănescu, președintele Asociației Inginerilor Feroviari din România, a atras atenția că România trebuie să urmeze o politică riguroasă a UE în domeniul transporturilor feroviare. Țintele UE sunt:

  • 30% din volumul transporturilor trebuie transferat până în 2030 către căi ferate sau navigabile
  • 50% din volum trebuie transferat până în 2050
  • Progrese substanțiale în rețeaua de mare viteză până în 2030 și apoi, până în 2050
  • Menținerea rețelei feroviare dense în toate statele
  • Conectarea tuturor aeroporturilor prin linii moderne până în 2050

Doru Stănescu a amintit și faptul că, la un moment dat, planurile oficialilor români erau, din păcate, închiderea a 40% din rețeaua feroviară.

De la o piață națională, la una europeană

Actorii din transporturile feroviare trebuie să țină seamă de un aspect important, atenționează Gigi Gavrilă, președinte al Autorității de Reformă Feroviară. Piața pe care ne dezvoltăm în ultimul timp, cea națională, capătă valențe europene, face parte dintr-o mare familie europeană și în consecință și serviciile trebuie dezvoltate în context european. Este o piață ușor agresivă”, a atenționat el.

Marian Mihail Călin, director general AFER, a prezentat câteva evoluții la nivel european în acest domeniu. „Transporturile sunt văzute ca o condiție pentru prosperitate,  avem nevoie de mai putină aglomerație, mai puține emisii, mai multe locuri de muncă și mai multă creștere economică. Transporturile sunt cheia pentru buna funcționare a piețelor europene și pentru abilitatea UE de a rămâne o forță în economia mondială”, a spus el.

Sectorul feroviar este la „granița dintre vechi și nou, la cea dintre legislația existentă și noul pachet de legi feroviare. Pachetul IV este garantul procesului european de liberalizare a pieței și constă în șase propuneri legislative împărțite în doi piloni, cel privind accesul pe piață și guvernanță a infrastructurii și cel tehnic privind interoperabilitatea, siguranța tehnică”, a explicat acesta.

Corneliu Luscalov, director de infrastructură în cadrul Asociației Industriei Feroviare, a afirmat, pe de o parte, că OUG 114, act legislativ prin care s-a introdus salariul minim special în construcții a ajutat cu forță de muncă sectorul dar că, pe de altă parte, ”din spate nu vin forțe tinere”.

O intervenție mai critică a avut-o Octavian Udriște, președinte onorific al Club Feroviar. Potrivit lui, în 30 de ani România nu a electrificat un kilometru de cale ferată, ne-ar trebui alți 30 de ani ca în actualul ritm să modernizăm întreaga infrastructură feroviară și suntem pe primul loc la capitolul accidente rutiere în UE. Suntem pe locul 26 din 28 la capitolul stare a căii ferate în UE, doar pentru faptul că ultimele două clasate, Cipru și Malta, nu dețin căi ferate.

INFRATRANS 2019 a început marți la Salonul Regal al Gării de Nord din București. Evenimentul se desfășoară sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor și este organizat de AIFR și Club Feroviar cu sprijinul: CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, AFER, CENAFER, AIF, Metrorex, STB SA și AGIR.

INFRATRANS este un eveniment business-to-business structurat în jurul expoziției dedicate transportului feroviar, administratorilor de cale ferată, furnizorilor de echipamente și componente, operatorilor de transport feroviar public. Cu acest prilej, jurnaliștii vor avea ocazia de a solicita de la oficiali ai Ministerului Transporturilor și responsabili ai companiilor feroviare, informații de interes pentru mass media pe care le reprezintă.

În cea de-a doua zi a evenimentului, miercuri, 5 iunie 2019, începând cu ora 11,00, la Salonul Regal al Gării de Nord din București, va avea loc cea de-a doua ediție a Târgului de Joburi și Cariere – Carieră Feroviară în România.

Târgul de Joburi are loc în cadrul evenimentului INFRATRANS 2019. Este de notorietate faptul că sectorul feroviar din România se confruntă cu o acută criză de personal specializat. Pe de altă parte, nu puțini sunt cei care și-ar dori să lucreze în acest sector. Carieră Feroviară îi pune laolaltă pe angajatori și pe potențialii angajați, la Târgul de Joburi și Cariere, care se va desfășura în intervalul orar 11,00-16,00.

Cei interesaţi de o carieră în domeniul feroviar vor avea posibilitatea de a cunoaşte direct oferta de locuri de muncă, de a fi recrutaţi şi selectaţi personal în vederea ocupării posturilor vacante din cadrul companiilor participante la eveniment.

Sunt prezente companii de prestigiu din domeniu, românești și străine, de stat și private: Alstom Transport, CENAFER, CFR Călători, CFR Marfă, DB Engineering & Consulting, Grup Feroviar Român (GFR), IMSAT, Informatică Feroviară, ISAF – Societate de Semnalizări și Automatizări Feroviare, Societatea de Transport București (STB) și voestalpine VAE APCAROM.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole